Poliția a deschis o anchetă în cazul minorului electrocutat la Valchid

La data de 12 august, în jurul orei 11.20, prin apel 112, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin s-ar fi electrocutat, într-un imobil din localitatea Valchid, comuna Merghindeal.

Foto: Arhivă

De îndată, la locul incidentului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni și echipaje medicale.

Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a stabilit că, în cursul acestei zile, în jurul orei 11.20, un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Valchid, în timp ce se afla la domiciliu, s-ar fi deplasat în podul casei și ar fi intervenit asupra unui panou  al rețelei de electricitate, moment în care s-a electrocutat.

Echipajele medicale l-au găsit pe minor în stare de inconștiență, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare la care minorul a răspuns, fiind apoi transportat la spital.

În cauză, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, să se stabilească situația de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*