Anul acesta, Ziua Internațională pentru Spina Bifida și Hidrocefalie a fost sărbatorită de colectivul medical condus de medicul neurochirurg Claudiu Matei în cadrul Clinicii Polisano Medlife Sibiu printre pacienți.
Spina Bifida este o afecțiune rar întâlnită, care include un grup de malformații congenitale complexe, caracterizate printr-un defect de închidere al coloanei vertebrale, al țesuturilor moi adiacente, asociat cu o dezvoltare deficitară a măduvei spinării. Se poate diagnostica încă din viața intrauterină și necesită tratament chirurgical prompt. Tratamentul și îngrijirea copiilor diagnosticați cu Spina Bifida sunt multidisciplinare și foarte complexe, alături de neurochirurgi fiind implicați, neonatologi, neurologi, ortopezi, urologi sau medici specialiști în recuperarea neuromotorie sau neuropsihică.
Dotarea tehnică a spitalului Polisano Medlife, precum și prezența personalului medical special antrenat au făcut posibile peste 140 de intervenții neurochirurgicale la copiii suferind de spina bifida și hidrocefalie, de la deschiderea centrului de neurochirurgie de la Sibiu până în prezent. Cel mai mic bebeluș operat în Clinica Polisano, pentru hidrocefalie, a fost un nou născut prematur, având greutatea de 2 kg.
Tratarea si îngrijirea copiilor cu afecțiunea Spina Bifida va continua în cadrul Clinicii Polisano chiar și în condițiile grele generate de pandemie, spun reprezentanții unității medicale.
Felicitari echipei de la Clinica Polisano !
Felicitari d-lui doctor Claudiu Matei !