Spitalul European Polisano a organizat la sfârşitul săptămânii trecute simpozionul medical internaţional cu tema “Valve Surgery of the 21st Century – Catheter or Minimal Invasive?”, realizat în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga. Acesta continuă seria de evenimente acreditate CMR, ce se desfăşoară lunar şi care abordează teme precum radioterapia, neurochirurgia sau medicină cardiovasculară.
În cadrul acestui simpozion a fost prezentată una dintre cele mai inovative tehnici de tratament a fibrilației atriale şi anume crioablația. O echipa condusă de dr. Raluca Prisecaru a realizat, în transmisie live pentru participanţii la simpozion, trei cazuri de ablaţie, una prin criogenare şi două prin radiofrecvenţă, intervenţii la care a asistat şi Prof.Dr. Pascal Defaye, şeful departamentului de Electrofiziologie şi Stimulare Cardiacă a Centrului Spitalicesc Universitar din Grenoble Alpes. Acesta a susţinut, ulterior, o prezentare referitoare la ablaţia prin criogenare în tratamentul fibrilației atriale.
Intervenţie Heart Team
Cealaltă parte a simpozionului a fost dedicată chirurgiei valvulare minim invazive, fiind prezentate mai multe lucrări ştiinţifice de către invitaţii români şi străini. În paralel, Heart Team, sub coordonarea conf.dr. Victor Costache, directorul medical şi şeful secţiei de Chirurgie cardiovasculară ai toracică a Spitalului European Polisano, a realizat o intervenţie de protezare minim invazivă (fără deschiderea sternului) cu o valvă sutureless Perceval S. Operaţia a durat mai puţin de două ore şi s-a încheiat cu succes, pacientul urmând să fie externat zilele acestea.
Printre noutăţile prezentate s-au mai numărat remodelling-ul de rădăcină aortică, într-o prelegere susţinută de dr. Eric Arnaud-Crozat, o procedură care în România a fost realizată în premieră naţională de către echipa de medici Heart Team Polisano, în 2015, şi aborduri minim invazive în chirurgia cardiacă – lucrare prezentată de prof.dr. Borut Gersak. Prof.dr. Cătălina Arsenescu, şeful Clinicii de Cardiologie Medicală din Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Gerogescu” Iaşi a făcut un update asupra noilor metode de anticoagulare în cardiologie.
Speakeri de marcă
Printre vorbitori s-au numărat specialişti renumiţi la nivel internaţional, pionieri în domeniul chirurgiei cardiovasculare:
- Dr. Borut Gersak, şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Centrului Medical Central din Ljubljana – primul medic din Slovenia şi printre primii din lume care a efectuat o intervenţie pe arteră circumflexă, pe cord bătând, prin bypass cardiopulmonar, în anul 1997, şi de asemenea, primul medic din lume care a realizat intervenţii endoscopice de schimbare a valvei aortice şi intervenţii de înlocuire a vâlvei tricuspide, pe cord bătând. Activitatea să în dezvoltarea procedurilor minim invazive este de o importantă majoră la nivel internaţional. În prezent, dr. Gersak este unul dintre coordonatorii proiectului european Realitatea augmentată în chirurgie, în care este responsabil de aplicaţia clinică a roboţilor în chirurgie.
- Dr. Eric Arnaud Crozat – unul dintre cei mai experimentaţi chirurgi din Franţa şi elevul profesorului Alain Carpentier, cel care a realizat primul implant de inimă artificială şi care este considerat părintele chirurgiei vâlvei mitrale şi a bypass-urilor arteriale. Chirurgul cardiovascular are o experienţă profesională impresionantă, de peste 20 de ani, timp în care a realizat peste 8000 de operaţii pe inima, dintre care 2000 de intervenţii chirurgicale vasculare şi 100 de remodelări de aorta. Dr. Crozat revine periodic în România pentru a completă echipa Heart Team a Spitalului European Polisano.
- Pascal Defaye, specialist cardiolog, doctor în medicină şi şeful departamentului de Electrofiziologie şi Stimulare cardiacă a Centrului Universitar din Grenoble Alpes – medicul care a realizat în premieră naţională în Franţa, primul implant de stimulator cardiac fără sondă, performanţă deosebită pentru domeniul stimulării cardiace. Dr. Defaye este unul dintre membri fondatori ai Reţelei Europene de Tratare a Aritmiilor Cardiace.
Simpozion pentru toţi medicii
Simpozionul este creditat de Colegiul Medicilor din România prin procedura EMC – Educaţie Medicală Continuă şi a fost adresat cardiologilor din toată ţară, având că scop informarea acestora în legătură cu cele mai noi şi inovative tehnici minim-invazive utilizate în tratarea afecţiunilor cardiovasculare.
Programul evenimentului a inclus atât prezentări teoretice, cât şi transmisii live din sălile de operaţie, alternate cu prezentări de studii de caz.