Între 18 și 24 septembrie va avea loc Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu, dezvoltat în jurul revistei Transilvania.
Este a V-a ediție și prima organizată de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Primăria municipiului Sibiu (prin Agenda Culturală) și cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. La festival vor fi prezenți peste 30 de poeți din peste 15 țări, de pe trei continente.
„Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu (numit informal «Poets in Transylvania») a devenit în timp cel mai vizibil și mai respectat festival de poezie din țară, alături de cele de la București și de la Bistrița. S-a scris despre el, cu multe superlative, în publicații din țară și din străinătate. Ediția din acest an a aduce la Sibiu poeți din peste 15 țări, din toate generațiile literare active – de la generația americanului Lloyd Schwartz (laureat al premiului Pulitzer) până la aceea a foarte tânărului poet francez Stéphane Lambion (una dintre marile promisiuni ale literaturii franceze – și traducător din poezia română contemporană)”, a declarat Radu Vancu, șef serviciu Editura ASTRA MUSEUM.
Festivalul va cuprinde și o tabără de poezie: între 18 și 24 septembrie, opt poeți foarte tineri vor susține ateliere de scriere, vor compune haiku-uri plecând de la imagini ale lui Dan Perjovschi și vor citi în diverse locuri din Sibiu. Lecturile poeților invitați vor fi deschise în seara de joi, 21 septembrie, de la ora 18, în Sala Cinema a Muzeului ASTRA din Casa Hermes (Piața Mică, nr. 11) – și vor continua vineri și sâmbătă, tot de la ora 18, la Catedrala Evanghelică, respectiv Librăria Habitus. La toate lecturile publice, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. De asemenea, Festivalul va conține și mese rotunde dedicate relației dintre artă și mișcările sociale.
RECOMANDĂRI
- Luni, 18.09 – Sâmbătă, 23.09, Casa Corpului Didactic – Tabără de Poezie Tânără (ateliere de scriere, lecturi, recitaluri)
- Miercuri, 20.09, ora 14 – Poeții tineri scriu pe Zidul lui Dan Perjovschi (poeme după texte de Perjovschi)
- Joi, 21.09, ora 18, Muzeul Astra (Piața Mică) – Lecturi publice (I)
- Vineri, 22.09, ora 11, Muzeul în aer liber (Dumbrava Sibiului) – Masă rotundă: „Artă și acțiune socială”
- Vineri, 22.09, ora 18, Catedrala Evanghelică – Lecturi publice (II)
- Sâmbătă, 23.09, ora 18, Librăria Habitus – Lecturi publice (III)