Primăria Sibiu, prin firma SC Terra Building SA, contractată pentru realizarea lucrărilor de reparații pe străzile din Sibiu, va interveni în următoarele zile pe podul peste Cibin din dreptul străzii Rusciorului, inclusiv în girația de la intersecția podului cu str. Rusciorului – str. Râului și în cea de la intersecția cu str. Târgu Fânului – str. Viitorului.
Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu
Lucrările de reparații se vor executa în perioada 10 noiembrie – 6 decembrie, conform avizului emis de Comisia pentru sistematizarea circulației.
Pentru frezarea vechiului strat de asfalt de pe carosabil nu va fi necesară închiderea circulației. Reasfaltarea se va executa seara și noaptea și va necesita întreruperi temporare ale traficului.