Cea de-a treia ediție a proiectului Teatrul din Cartier va continua în cartierele Terezian, Ștrand, Hipodrom, Valea Aurie, în Piața Mică, precum și la Mediaș.
Astfel, Bis Teatru își propune să atragă atenția asupra unor zone ale Sibiului, nevalorificate la nivelul potențialului lor, cum este malul râului Cibin, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.
În 30 și 31 august, de la ora 19.00, publicul sibian este invitat la spectacolele “Orașul meu“, respectiv “Planeta roz bombon“, ce se vor desfășura chiar pe malul Cibinului, sub Podul Neculce. Pentru prima dată, acest spațiu va fi gazda unor evenimente culturale.
“Orașul meu“, în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru, îi aduce împreună pe Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș, Mihai Alexandru, ca autori și interpreți ai textelor cu iz autobiografic. Prin intermediul a câtorva monologuri, ei vorbesc cu nostalgie și umor despre propria copilărie, petrecută în cartierele Sibiului, despre locuri și oameni, trezind spectatorilor amintiri dragi și invitându-i să se regăsescă în poveștile prezentate.
“Planeta roz bombon“ este un spectacol muzical, marca Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în felurite limbi ale pământului: română, engleză, germană, spaniolă, franceză sau coreeană.
În deschiderea show-ului, de la ora 18.00, timp de 40 de minute, copiii de la Cercurile de Chitară Comunitare ale Asociației Culturale Play vor susține una dintre Serenadele Sibiului. „Prin intermediul hiturilor care vor răsuna joi, 31 august, pe malul Cibinului, Asociația Culturală BIS în colaborare cu Asociația PLAY și Comunitatea chitariștilor din Sibiu, creată ca rezultat al programului “Pune mâna pe chitară”/ “Sibiu Guitar Meeting“ își dau mâna pentru un oraș mai curat, mai civilizat, mai atent gestionat din punct de vedere urbanistic”, se mai arată în comunicat