Podul rutier din avalul centralei hidroelectrice Racovița, cu o singură bandă de circulație și aflat într-o stare precară de funcționare, care a fost închis circulației publice din data de 21 mai, a fost demolat la începutul acestei săptămâni.
„Demolarea podului aflat în patrimoniul județului Sibiu oferă proprietarului centralei hidroelectrice Racovița – Hidroelectrica SA București – posibilitatea tehnică de continuare a programului de lucrări de excavare a râului Olt în scopul creșterii randamentului de funcționare al centralei, conform proiectului”, explică Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Variantă de ocolire
Având în vedere necesitatea asigurării confortului și siguranței rutiere în zonă, din data de 24 mai, Consiliul Județean, în calitate de administrator al drumului județean DJ 105 G, prin intermediul SC Drumuri și Poduri SA Sibiu, a pus la dispoziția conducătorilor auto noua variantă direcționată peste coronamentul centralei Racovița, începând de marți, când a fost demolat vechiul pod.
Pentru anul viitor, sunt prevăzute aici lucrări de reamenajare a intersecției acestui drum cu vechea variantă Racovița – Sebeșul de Jos.
Se închide sezonul lucrărilor de întreținere
Societatea de drumuri a județului Sibiu, Drumuri și Poduri SA, a turnat în ultimele două luni covoare asfaltice pe DJ 106 Rășinari – 0,9 km (asfalt în două straturi), DJ 143 C Mag – 2,2 km, DJ 143 D Amnaș – 2,23 km. În paralel, au început lucrările de asfaltare pe DJ 106 J Gura Rîului spre intersecție DJ 106 A. Totodată, s-au realizat marcaje rutiere și treceri de pietoni pe DJ 106 Sibiu – Agnita, DJ 143 C Săcel – Mag, DJ 143 D Săliște – Amnaș, DJ 106 G Apoldu de Jos – Ludoș – Gusu, DJ 106 E Orlat, DJ 106 A Rășinari și DJ 105 G Racovița – Tălmaciu. Mai mult, drumarii sibieni au montat indicatoare rutiere pe DJ 105 D Cîrța (limitatoare de viteză și semnalizare rutieră), DJ 106G Apoldu de Jos – Ludoș – Gusu (limitatoare de viteză și semnalizare rutieră), DJ 106 E Orlat (limitatoare de viteză și semnalizare rutieră), DJ 105 G Avrig – Sebeșul de Sus (semnalizare rutieră), DJ 143 C Săcel – Mag (semnalizare rutieră) și DJ 106 A Rășinari – Curmătura (semnalizare rutieră).
Cosmin PAL