Poate deveni bicicleta principalul mijloc de deplasare spre și de la școală pentru elevii din Sibiu?

Timp de 8 luni pe an, peste 20.000 de elevi se deplasează zilnic spre și de la cele 32 de unități de învățământ din Sibiu. Modul în care acești elevi se deplasează și opțiunile pe care orașul Sibiu le oferă au impact direct asupra dezvoltării lor fizice și psihice, dar și a comunității în general.

Începuturile de an școlar sunt acele momente în care revine în mentalul colectiv imaginea străzilor din jurul școlilor blocate de mașinile părinților care, dacă ar putea, ar parca în fața clasei. Nu doar străzile din jurul școlilor ci întreg orașul. Ambuteiaje, nervi, poluare, haos sunt ingredientele ce fac parte din rețeta de zi cu zi a Sibiu din timpul anului școlar.

Cum ar arăta Sibiul și viața copiilor dacă noi adulții le-am oferi șansa de-a a se deplasa în siguranță oriunde își doresc în oraș? Care ar fi impactul unui astfel de stil de viață atât pentru cei tineri cât și pentru părinți? Este plauzibil acest scenariu sau doar un ideal, posibil în orașele occidentale? Cine este responsabil pentru o astfel de transformare radicală a orașului? Sunt întrebările pe care dorim să le transpunem într-o campanie de transformare a modului în care noi și copiii noștri ne imaginăm deplasăm în mediul urban, denumită ”Prima săptămână de școală. Pe bicicletă.” după cum prezintă Andrei Rusu, de la As. Urban Bike Revolution.

Această campanie se dorește a fi piatra de temelie în procesul de transformare a modului în care elevii, profesorii și părinții se vor deplasa în viitor spre și de la școală sau spre activitățile lor zilnice. Lipsa infrastructurii, confortul mașinii personale, lipsa disponibilității la efort sau un sentiment general de teamă cauzat de trafic reprezintă piedici pentru adoptarea bicicletei ca principal mijloc de deplasare la nivel urban la momentul actual.

Pentru copii și tineri, facilitarea și prioritizarea deplasărilor cu bicicleta ar deschide un orizont pentru un stil de viață activ, sănătos și în special independent. Părinții s-ar putea bucura la rândul lor de o viață mai liniștită, lipsită de drumurile interminabile între diferitele activități ale copiilor, iar timpul câștigat l-ar putea valorifica în folosul lor.

Suntem pregătiți de o astfel de provocare și de transformare?

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*