Filiala Sibiu a PNL și-a desemnat ieri, prin vot, candidații la alegerile parlamentare, pe cele două liste regăsindu-se atât deputați cu experiență, cât și tineri liberali.
Listele de candidați vor fi de puse miercuri la Biroul Electoral Județean.
„Proiectele Sibiului au nevoie de sprijin în Parlament și Guvern, iar noi, liberalii, avem obligația de a propune cei mai buni oameni care să reprezinte județul. Misiunea pe care ne-o asumăm este aceea de a accelera dezvoltarea țării și vom face asta printr-o coeziune eficientă a echipelor din administrația publică locală, din Parlament și Guvern cu președintele României, Klaus Iohannis. Sibienii au arătat Partidului Național Liberal o încredere onorantă la alegerile locale, iar propunerile noastre pentru alegerile generale vin ca urmare a acestui fapt”, a afirmat președintele PNL Sibiu, vicepremierul Raluca Turcan.
Lista de candidați a PNL Sibiu pentru Camera Deputaților este formată din Raluca Turcan, Christine Thellmann, Constantin Șovăială, Răzvan Pop, Cornel Macarie și Otilia Man, iar cea pentru Senat din Nicolae Neagu, Vlad Vasiu și Marcela Răulea.
„Experiența în activitatea parlamentară și suflul nou al tinerilor care sunt deja de ani de zile alături de PNL Sibiu sunt o parte dintre atuurile listelor noastre. Promovăm oameni care au luptat pentru Sibiu, care au ținut piept PSD-ului în cea mai neagră perioadă parlamentară din istoria ultimilor 30 de ani, care și-au dovedit atașamentul față de oraș și județ și care nu doar promovează valorile europene, ci le practică zi de zi. Viitorii parlamentari liberali de Sibiu își asumă nu doar parteneriatul cu administrația locală sibiană, ci și implementarea acestui tip de parteneriat în România ca mecanism esențial de dezvoltare”, a adăugat Raluca Turcan.
Vicepremierul României afirmă că necesitatea unei majorități liberale în Parlamentul țării și, ulterior, formarea unui guvern profesionist, au devenit o condiție pentru depășirea problemelor cauzate de guvernarea PSD și că de ele depinde continuarea marilor proiecte.
„Alegerile locale au demonstrat că românii, sibienii la rândul lor, apreciază performanța. Îi îndemn să țină cont de aceleași criterii la votul din 6 decembrie, să țină cont de felul în care PNL a gestionat criza, de pașii pe care i-am făcut într-un singur an, de proiectele deblocate, să țină cont, practic, de realitățile de lângă noi. În Sibiu acestea sunt poate mai evidente decât în alte părți – începând cu susținerea noului Spital Județean, cu deblocarea șantierului autostrăzii Sibiu-Pitești, cu inițierea Centurii Sud, cu proiectele de apă și canalizare, cu deblocarea Centurii Mediaș… Am demonstrat că se poate!”, afirmă Raluca Turcan.
Liberalii susțin că o majoritate PNL în Parlament va conduce la crearea unui Guvern de profesioniști, unul stabil în fața atacurilor politicianiste, un guvern în care Președintele României să aibă încredere și care să reclădească țara.