Liderii PNL Sibiu au refuzat să dea curs propunerii Dianei Popa, președintele interimar al PMP Sibiu, după ce aceasta le-a cerut aleșilor liberali să boicoteze ședința de ieri a Consiliului Județean, în scopul de a-l determina pe președintele Ioan Cindrea să-și dea demisia.
„Problemele judiciare ale preşedintelui Ioan Cindrea reclamă o atitudine strict personală a acestuia cu privire la funcția pe care o deține. PNL, însă, nu confundă problemele președintelui Consiliului Județean cu cele ale judeţului Sibiu, față de care la modul real manifestă preocupare.
PMP nu are niciun consilier judeţean, deci nu poate solicita consilierilor PNL să se alăture demersului lor“, se arată într-un comunicat al PNL Sibiu. Pe de altă parte, reprezentanții PMP afirmă că, atâta vreme cât Cindrea conduce Consiliul Județean, imaginea și prestigiul instituției
sunt „iremediabil afectate“. „În ultima vreme, vedem că justiţia ne aduce în atenţie fel şi fel de politicieni, fiecare cu un bagaj greu de acuzaţii de corupţie, şantaj sau conflict de interese. Toate aceste fapte penale s-au petrecut pe spatele şi munca românilor“, este de părere Diana Popa.
Știrbeț, mazilit
Partidul Mişcarea Populară a decis schimbarea conducerii Organizaţiei Judeţene PMP Sibiu şi formarea unei noi echipe de conducere colectivă, formată din trei co-preşedinţi. „De la început ne-am dorit o echipă formată din oameni care nu au mai făcut politică, oameni profesionişti,
corecţi şi cu dorinţa de a face ceva cu adevarat pentru sibieni. Noua conducere interimară are rolul să demonstreze acest lucru şi ulterior să fie confirmată prin vot în cadrul alegerilor interne de anul viitor“, a explicat Popa (foto), care îl înlocuiește pe fostul deputat Cornel Știrbeț.