„Greutățile crizei sanitare pe care o trăim nu pot fi depășite decât prin solidaritate, prin orientarea eforturilor tuturor actorilor sociali spre același obiectiv comun. Aceasta presupune și abandonarea politicii așa cum o știm, iar PLUS Sibiu a marcat de mult schimbarea necesară: membri ai partidului, cu diferite meserii, specializari și abilități, au început să lucreze în sprijinul societății și instituțiilor sale, pentru a oferi mijloacele necesare trecerii cu bine prin această situație”, scriu cei de la PLUS Sibiu.
Conform unui comunicat al PLUS Sibiu, mai multe inițiative au fost puse în aplicare și s-au concretizat în suport pentru cei din prima linie a luptei cu boala sau pentru oamenii afectați de coronavirus sau de efectele măsurilor impuse de autorități pentru combaterea pandemiei.
„Din primele zile ale crizei, membri ai PLUS din Sibiu și localitățile învecinate au confecționat măști și viziere de protecție care au fost donate personalului medical sau cetățenilor. Prin grija și donațiile colegilor noștri au fost importate măști de protecție conforme ffp2, destinate cadrelor medicale. Membri PLUS din Sibiu participă la traducerea și difuzarea de articole de specialitate cu specific medical destinate personalului medical implicat în combaterea coronavirus, iar alții participa ca voluntari în acțiunile organizațiilor civice sau ale centrelor de carantină din județ”, se arată în comunicat.
După ce, la începutul lunii aprilie, membrii PLUS din Sibiu au achiziționat un tunel pentru decontaminarea personalului medical la revenirea din misiune, care a fost donat Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, aceiași membri PLUS s-au mobilizat și au lansat inițiativa construirii unui echipament asemănător.
Folosind donațiile puse la dispoziție și munca celor care se pricep, a fost realizată o cabină pentru dezinfecție, cu structură metalică și sistem de pulverizare a substanței dezinfectante. Au contribuit în mod deosebit și voluntari din comunitate: Dan Alexandrescu și Rares Chiriac, alături de membri ai PLUS Sibiu.
Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Comunității markerilor din Sibiu, iar construirea echipamentului s-a făcut printr-o foarte bună colaborare cu reprezentanții Spitalului Militar Sibiu.
Luni, 27 aprilie, cabina pentru dezinfecție a fost montată și testată la Spitalul Militar. Mulțumită de rezultatul probelor de funcționare, aceeași echipă și-a propus ca în perioada imediat următoare să mai realizeze încă o cabină pentru decontaminare.
„Înțelegem că aceasta este forma cea mai bună în care un partid politic poate fi util societății și vom continua să muncim ca membri implicați ai comunității din care facem parte”, transmit cei de la PLUS Sibiu..