Subsolurile unor imobile din Săcădate, un sat aparținător al orașului Avrig, au fost inundate, în această după-amiază, în urma unor ploi torenţiale, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
Potrivit acestora, pompierii au intervenit, în peste zece subsoluri sau demisoluri ale unor imobile, cu trei autospeciale dotate cu motopompe pentru evacuarea apei.
„E prăpăd! A plouat jumătate de oră și mi-au trebuit două ore să scot toată apa din pivniță!”, a spus un localnic din Săcădate.
O mașină a fost luată de ape și avariată, după ce s-a răsturnat într-un șanț.
La fața locului s-au aflat și reprezentanții Primăriei Avrig.
Tot din cauza ploilor torenţiale, a fost blocat drumul judeţean DJ 106 E, care face legătura între localităţile Tilişca şi Rod.
Secretarul de stat Raed Arafat a solicitat astăzi prefecţilor şi inspectorii şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu de inundaţii atenţie sporită la depăşirea cotelor, măsuri de prevenire a revărsării apelor şi de supraînălţare a digurilor, informează MAI. Judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu de inundaţii, care va intra în vigoare începând de mâine dimineaţă, sunt: Sibiu, Argeş, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Ilfov. Arafat a cerut asigurarea permanenţei la nivelul autorităţilor locale, activarea grupelor operative şi centrelor judeţene de coordonare şi conducere integrată, după caz, şi, în funcţie de situaţia din teren, relocarea de forţe şi mijloace tehnice.
Mesagerul de Sibiu a relatat, recent, neajunsurile drumului județean 104G Cornățel – Nucet – Săcădate. Șoseaua care traversează satul Săcădate și face legătura între Țara Oltului și Valea Hârtibaciului a fost modernizată recent, însă vechea subtraversare, necesară scurgerii apei pluviale, a fost acoperită prin lucrările de modernizare, iar acum apa coboară în sat, la fiecare ploaie, pe o singură parte.