FC Inter și ACS Mediaș au început returul cu motoarele turate. Cele două grupări, fără îndoială cele mai bune din seria Sibiu, au învins azi, în runda a 14-a, și nu par să aibă probleme cu echipele de pluton. Rămân să se concentreze pe runda a 7-a a returului, când se vor afla din nou față în față, în ceea ce va fi FINALA campionatului.
FC Inter a învins astăzi la Mediaș, pe CS Sparta, scor 3-0 (1-0), și rămâne în coasta liderului ACS. A controlat fără probleme ostilitățile, toate cele 3 goluri venind în urma unor lovituri de colț, cu Daniel Tătar excelent executant. A obținut avantaj de un gol în minutul 27, prin reușita lui Lemac, pentru a se desprinde decisiv în actul secund. Golul doi a venit în minutul 53, autor Adi Greavu, pentru ca scorul final să fie stabilit în minutul 89 de Ionuț Bratima.
„După mai multe săptămâni de așteptare, se reia campionatul Ligii a IV-a. Mai avem de parcurs o jumătate de sezon, în care, cu siguranță, vor fi meciuri dificile pentru toate echipele, viu-disputate. În speranța unei competiții fair-play, le doresc tuturor multă baftă. Am speranța că va fi, în continuare, un campionat frumos.
Personal, am încredere în echipa pe care o reprezint, în băieți, în Călin, antrenorul acesteia, în toți cei implicați în acest proiect. Mi-aș dori, la final, Interul să devină campioană județeană și să facă pasul spre următorul nivel, Liga 3.“, declara președintele Teodor Birț, înaintea partidei de azi.
În etapa viitoare, FC Inter va întâlni acasă, pe Stadionul Obor, sâmbătă 18 martie, de la ora 13, echipa AFC Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu.
foto: facebook/ACS Mediaș
Liderul Ligii a IV-a, ACS Mediaș a învins la scor ACS Agnita, azi, în deplasare, în prima etapă din retur. A fost 9-0 (7-0). Au marcat: Pajco (‘15, ‘22 și ‘32), Ignat (‘19 și ‘45), Țala (‘20), Morariu (‘29), Bârsan S. (‘49) și Cârstean (‘52).
În etapa viitoare, ACS Mediaș va juca pe teren propriu, pe Sparta, sâmbătă 18 martie, de la ora 11, în compania ACS Păltiniș Rășinari.
În urma celor două rezultate, ACS Mediaș conduce în clasament cu maxim de puncte (42), în timp ce Inter se află pe 2, cu 39 de puncte, singurul meci pierdut de sibieni fiind cel de la Mediaș, cu ACS, din etapa a 7-a.
REZULTATELE înregistrate azi în etapa a 14-a a Ligii a 4-a
AFC Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu – CS Orășenesc Copșa Mică 1-0
CS Sparta Mediaș – AFC Inter Stars 2020 Sibiu 0-3
ACS Păltiniș Rășinari – ACS Unirea Miercurea-Sibiului 1-2
AFC Agnita – ACS Mediaș 2022 0-9
ACS Leii Șura Mică – ACS LSS Voința Sibiu 1-0
FC Avrig – ACS Bradu 3-1
AS FC Dumbrăveni – AFC Tălmaciu 2-1