”Prietenii Mocăniței” și localnicii din Hosman vă propun o ofertă greu de refuzat: o plimbare cu mocănița, care vă va duce în Hosman, acolo unde localnicii vă așteaptă cu bunătăți locale și alte surprize.
Foto: Asociația ”Prietenii Mocăniței”
Duminică, 25 iunie, sunteți așteptați pentru o experineță nouă cu mocănița, în Hosman, la atelierul „De la capră, la brânză“.
”Vă așteptăm la gara Hosman, vom vizita caprele și o să transformăm împreună laptele în brânză franțuzească, iaurt și altele. La Moara Veche vom degusta delicii sărate și dulci din lapte cu bunătăți din grădina noastră. Pe urmă o să vă conducem la biserica fortificată pentru un tur ghidat, cu relaxare și limonadă în grădina parohială. Înapoi la mocăniță ajungeți cu căruța”, spun organizatorii.
Locurile sunt limitate iar rezervările se fac la https://sibiuagnitarailway.com/produs/descopera-hosman/
Pachetul este organizat de comunitatea din Hosman iar locurile sunt limitate la 30. Înscrierile pentru acest pachet se încheie vineri la ora 19.00.
În pachet sunt incluse: bilet dus-întors mocănița, ghid însoțitor pentru turul satului (RO/ENG/DE), intrare la biserica fortificată și ghidaj, – bufet cu specialități locale de sezon și vizite la localnici și experiențe locale conform programului.