Pledoaria lui Trif pentru noul spital județean | VIDEO

Prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu şi primarul Sibiului vor trebui să se pună de acord în privința proiectului noului spital, după ce Liviu Dragnea și Mihai Tudose au anunțat că Guvernul va finanța acest obiectiv.

Bogdan Trif, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că toţi factorii de decizie locali trebuie să facă demersurile necesare pentru întocmirea documentaţiei care trebuie depusă în cel mai scurt timp la Guvern, astfel încât să se poată asigura demararea lucrărilor.

„Consider că este de datoria noastră, a Organizaţiei PSD Sibiu, cu sprijinul Guvernului, să rezolvăm problemele stringente al judeţului. Iar spitalul judeţean de urgenţă care urmează a se construi la Sibiu este o prioritate pentru noi, pentru creşterea calităţii actului medical şi a gradului de confort al pacientului sibian. În plus, având în vedere faptul că actualul spital este format din clădiri foarte vechi, care implică costuri tot mai mari de reparaţie, modernizare şi mai ales de întreţinere, un spital nou, modern, care să integreze toate specialităţile actului medical, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, implică costuri mult mai mici pentru întreţinere şi administrare”, a declarat Trif.

Cu ocazia vizitei de ieri de la Sibiu, premierul Mihai Tudose, vicepremierul Marcel Ciolacu, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi Marian Neacşu, secretarul general al PSD, au avut şi o întâlnire cu primarii, viceprimarii şi preşedinţii de organizaţii locale ai PSD Sibiu, la hotelul Hilton.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*