Polițiștii Postului de Poliție Laslea au identificat ieri seară în Laslea un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Călărași, plecat voluntar de acasă din data de 12 ianuarie.
Din cercetări a rezultat faptul că tânărul locuiește fără forme legale în localitatea sibiană și nu a fost victima niciunei infracțiuni, polițiștii informând familia cu privire la cele constatate.