Plăți cu cardul la Poștă

Poşta Română a început dotarea subunităţilor sale cu terminale POS. În prezent, 50 de subunităţi poştale din Sibiu și alte mari orașe ale țării oferă clienţilor posibilitatea să efectueze plăţi cu cardul bancar.

Alte 950 de oficii vor oferi această facilitate, până la finalul anului, anunță compania de stat. Plata cu cardul se va efectua pentru o gamă variată de servicii poştale (vânzare de mărfuri, timbre poştale, timbre fiscale, timbre judiciare, mandate încasare facturi, trimiteri de corespondenţă internă şi internaţională, trimiteri de colete interne şi internaţionale, servicii poştale express interne şi internaţionale).

‘De la preluarea mandatului de ministru al Comunicaţiilor, prioritatea mea în ceea ce priveşte Poşta Română a vizat deblocarea procesului de capitalizare. Astăzi, când această importantă etapă de redresarea a celui mai mare operator de servicii poştale din ţară este în linie dreaptă, putem să ne canalizăm toată atenţia pe dezvoltarea şi modernizarea Poştei, pentru a veni în sprijinul tuturor românilor care beneficiază de serviciile acestei companii strategice pentru ţara noastră’, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

„Prin aceste investiţii ne dovedim respectul pentru clienţii noştri, fără de care Poşta Română nu ar exista, prin alinierea la tehnologiile curente, uşurându-le, astfel, relaţionarea cu angajaţii de la ghişeele poştale. Totodată, simplificăm munca angajaţilor noştri, oferindu-le condiţii de lucru mai bune. După capitalizarea recentă a companiei, Poşta Română este într-un trend ascendent, lucru care se va vedea şi pe parcursul anului viitor, în ceea ce priveşte investiţiile”, a declarat Mircea Tudosie, directorul general al Poştei Române.

Terminalele POS se vor instala cu prioritate în subunităţi poştale informatizate din mediul urban, în mod etapizat, având în vedere dimensiunea reţelei Poştei Române şi necesităţile de ordin tehnic (instalare echipamente, instruire salariaţi, service şi mentenanţă etc.).

Astfel, cetăţenii pot beneficia de terminale POS în subunităţile din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Cluj- Napoca, Craiova, Braşov, Constanţa, Oradea, Târgu Mureş etc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*