Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă marți, 7 iunie, de la ora 18:00, spectacolul – lectură „Plantăm un măr”. Evenimentul are loc în cadrul programului național „Artiști români pentru artiști ucraineni”, un proiect de strângere de fonduri creat pentru sprijinirea artiștilor ucraineni care trec acum prin momente teribile.
„Artiști români pentru artiști ucraineni” este un program inițiat de Uniunea Teatrală din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore SUA. În perioada 16 mai – 15 iunie, cele mai importante instituții de cultură din România organizează spectacole lectură pe baza a zece texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina, în traducerea Ralucăi Rădulescu.
„A venit vara. Vine și vacanța. Vrem la mare. Vrem la munte. Vrem să ne relaxăm. Dar nu e încă timpul să uităm. Să nu uităm că lângă noi e război. Și e în fiecare de zi. De 100 de zile. Pentru ne-uitare, pentru informare și conștientizare, UNITER organizează o campanie, care are ca scop și strângerea de fonduri pentru artiștii din Ucraina, în care s-au implicat circa 50 de teatre din România, două muzee și Radio România Cultural. Iar dacă ne gândim că și în Sibiu au ajuns refugiați din Ucraina și în mare parte sunt mame cu copii, deci publicul Teatrului Gong, este evident că acest spectacol-lectură poate deveni și un moment important în integrarea refugiaților ucraineni în comunitate”, a declarat Raluca Rădulescu inițiatoarea campaniei organizate de UNITER.
Spectacolul lectură de la Sibiu are la bază textele Dicționar de emoții pe timp de război de Elena Astasieva, Plantăm un măr de Irina Gareț și Copiii noștri de Natalia Block. Colajul performativ realizat de actorii Eliza Păuna, Paul Bondane și Eleonora Coșuleț oferă o privire lucidă dar și cu speranță asupra lumii din jurul nostru, într-o montare ludică și emoționantă, ca o formă de supraviețuire prin artă.
Elena Astasieva s-a născut în 1973 în orașul Herson (Ucraina), unde locuiește și în prezent. Scriitoare, autoare a mai multor piese care au fost selectate în mod repetat pentru festivalul ucrainean de teatru „Săptămâna Dramaturgiei Contemporane” și au fost montate în teatrele din Herson și Kiev. Este unul dintre fondatorii Teatrului Dramaturgilor din Kiev.
Natalia Blok – dramaturg și scenarist, piesele sale au fost puse în scenă cu succes atât în Ucraina, cât și în străinătate și au fost traduse în poloneză, georgiană, germană și rusă. Unele dintre ele au fost selectate în mod repetat pentru prestigioase competiții: Săptămâna Dramurgiei Contemporane, Batumi Monoplay Festival, Drama.UA.
Irina Hareț – directoarea Teatrului de Dialog Modern din Poltava, dramaturg, scriitor, scenarist, regizor, psiholog. Finalist și laureat al multor concursuri de literatură și de dramaturgie, curator, autor de proiecte educaționale și sociale, trainer în domenii precum: „Competență civică”, „Crearea de spații de teatru social”, „Educație non-formală pentru copii și adulți” și „Gândire creativă”. Fondator al UkrDramaHub – bibliotecă online de texte de dramaturgie ucraineană contemporană. Nominalizată la Premiul Women in Arts 2021, la categoria „Femei în teatru”.
Accesul publicului la eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare exclusiv online prin teatrulgong.ro și mystage.ro. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.