Plan Roșu la Mediaș! Accident cu un autocar și mai multe autoturisme / 22 de persoane implicate

Planul Roșu de intervenție a fost activat în Mediaș, după producerea unui accident rutier în care sunt implicate un autocar și mai multe autoturisme. Accidentul s-a produs pe strada Mihai Eminescu, în apropierea pieței agroalimentare, iar traficul rutier este blocat total.

Foto: ISU Sibiu

UPDATE:

Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat.

În accident au fost implicate 22 de persoane dintre care 20 de adulți și 2 minori.

6 persoane au avut nevoie de evaluare medicală la fața locului, iar în urma evaluării medicale 4 persoane adulte au fost transportate la spital este vorba de o femeie și trei bărbați.

Aceștia au suferit traumatisme ușoare.

Celelalte două persoane monitorizate au refuzat transportul la spital.

UPDATE:

Forțele alocate la fața locului au fost suplimentate cu încă o ambulanță SMURD.

În total, la fața locului se acționează cu patru ambulanțe SMURD dintre care una cu medic și trei ambulanțe SAJ.

Foto: ISU Sibiu

Nu sunt persoane blocate în mașini, în aceste momente 6 persoane sunt în evaluare medicală, toate fiind conștiente.

Știrea inițială:

Polițiștii rutieri anunță că intervin la accidentul produs în municipiul Mediaș, pe strada Mihai Eminescu, în apropierea pieței agroalimentare.

Traficul rutier este blocat total.

Foto: ISU Sibiu

De asemenea, a fost activat planul roșu.

Conform ISU, la fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, trei ambulanțe SAJ, două autospeciale de transport personal și multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere.

Foto: ISU Sibiu

Din primele informații, în accident sunt implicate un autocar și mai multe mașini.

La ora transmiterii acestei știri, cinci persoane sunt evaluate medical.