Pista de biciclete dintre Avrig și Mârșa, aproape de finalizare

Vremea bună din ultimele săptămâni le-a permis muncitorilor care lucrează la construirea pistei de biciclete dintre Avrig și Mârșa să înainteze și să finalizeze câteva etape importante ale proiectului.

“A fost vorba despre lucrări complexe, care au presupus consolidarea drumului, a zonelor mlăștinoase și construirea de podețe peste râurile din zonă. Pista va avea mai multe alveole, sau spații de așteptare și, pe marginea ei, de-o parte și de alta a drumului, vor fi plantați 400 de arbori globulari catalpa”, a precizat primarul Adrian David.
“Termenul de finalizare a lucrărilor este undeva la jumătatea anului viitor însă, dacă vremea va permite, pista va fi finalizată anul acesta, urmând ca recepția să fie făcută în 2023. Ar mai fi de pus parapeții de protecție și trebuie făcută legătura între pistă și podul peste Râul Avrig”, a explicat și viceprimarul Ciprian Stoișor.
În cadrul proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației din localitatea Mârșa”, Consiliul Judetean Sibiu și-a asumat realizarea pistei de biciclete pe DJ 105 G, pe o lungime de aproape 3 km. Proiectul a fost depus spre finanțare, de Primăria Avrig, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, iar valoarea lucrărilor se ridică la 6.816.800,74 lei cu TVA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*