Pisicile PAN au nevoie de ajutorul sibienilor!

Asociatia PAN (Asociația pentru Protectia Animalelor si a Naturii) se confruntă cu o sutiație extrem de dificilă. Datorită lipsei voluntarilor, a blocării adopțiilor și a fondurilor insuficiente, asociația care administrează un adăpost de pisici abandonate nu mai poate prelua nicio felină aflată în dificultate. Mai mult, riscă să nu mai poată avea grijă nici de pisicile din adăpost. Membrii asociației cer ajutorul sibienilor iubitori de animale pentru a putea trece peste această situație dificilă și a reuși să preia în continuare pisicuțe abandonate sau aflate în dificultate.

Foto: Asociația PAN

Multe abandonuri, puține adopții

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă asociația PAN este lipsa adopțiilor fapt care a dus și la stoparea preluării de alte pisici abandonate.  ”La ora actuală suntem blocați. Avem extrem de multe solicitări de a prelua pisici, mai ales pui abandonați, pisicuțe bolnave, lăsate la voia sorții, în stradă, dar efectiv nu mai avem spațiu. Micul nostru adăpost funcționează la capacitate maximă, și nu reușim să eliberăm niciun loc. NU avem adopții, oamenii nu își mai asumă responsabilitatea îngrijirii unei pisici. Însă ne confruntăm cu cazuri în care unii își abandonează felinele la ușa adăpostului nostru!”, spune dezamăgită Ana-Maria Făgădar, vicepreședinta Asociației PAN.

Voluntari neserioși

O altă problemă majoră o reprezintă voluntarii insuficienți. ”Noi ne desfășurăm activitatea cu ajutorul voluntarilor, iubitori de animale care fac cu schimbul în adăpost, pentru a avea grijă de felinele noastre. Însă, când vine vorba de voluntari, ne confruntăm cu aceeași poveste în fiecare an. La începutul verii vin mulți studenți și elevi, iar după ce își obțin adeverința de voluntariat, ne lasă baltă. Efectiv nu înțeleg că e nevoie de responsabilitate pentru a avea grijă de animăluțe. Noi avem în adăpost 32 de pisicuțe sănătoase și alte 12 în carantină. Plus alte 20 de pisicuțe în foster. La pisicuțele din adăpost trebuie să meargă zilnic cel puțin câte doi voluntari pe tură, unul pentru pisicuțele sănătoase, iar altul pentru felinele din carantină. Vă dați seama că niciun voluntar nu poate merge zi de zi. Deci, pentru a ne putea îngriji corespunzător felinele, avem nevoie de cel puțin 10-15 voluntari activi. Și acum nu îi avem. La ora actuală ne bazăm doar câțiva vluntari, aceiași, care ne sunt alături dintotdeauna, însă ei nu sunt suficienți și nu reușesc să facă față”, explică Ana Maria Făgădar.

Lipsa fondurilor

Și poate multe dintre problemele mai sus menționate au avea o rezolvare cu ajutorul banilor. Însă Asociația PAN trăiește din donații și sonsorizări, iar acestea sunt din ce în ce mai puține. ”Și partea financiară reprezintă o mare problemă. Majoritatea oamenilor se confrntă cu probleme financiare, și atunci nu se mai încumetă să doneze, cât de puțin. Iar noi ajungem în imposibilitatea de a mai plăti chiria pentru spațiul în care ne sunt cazate felinele din adăpost. Ceea ce este extrem de grav. Am încercat și varianta cu adopțiile la distanță, dar oamenii sunt chiar neserioși. Își asumă întreținerea unei feline, apoi, după o lună, două, se fac că uită”, conchide Ana Maria.

Pentru a putea continua să funcționeze și să aibă grijă de pisicuțele din adăpost, Asociația PAN are nevoie ca iubitorii de animale care să adopte dintre pisicuțe și  de voluntari serioși dispuși să își dedice timp și afecțiune micilor feline. Așadar, cine nu are încă o prietenă felină, sigur va găsi una în adăpostul Asociației PAN.

Dar, cele mai importante, sunt donațiile. Oricine dorește să ajute pisicile PAN, dar nu își permită să adopte una acasă, o poate face accesând https://asociatiapan.ro/doneaza/

 

Margareta LUPU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*