Piloții sibieni sunt la Raliul Argeșului, ultima etapă a sezonului

Sibienii din Campionatul Național de raliuri se pregătesc de finalul sezonului. În aceste zile se află la Pitești, pentru Raliul Argeșului, etapa a 9-a și totodată ultima din calendarul competițional. Organizată în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, în județele Argeș și Dâmbovița, runda va avea la start peste 100 de sportivi din România, Turcia, Bulgaria, Italia si Slovenia.

(Dan GREAVU)

sursa foto: FRAS

Vor alerga pe asfalt, printre alți sibieni, și Sebastian Barbu (Hyundai I20 N), care va porni alături de Teodor Gabriel Găină, dar și echipajele Jean Tatu Jr – Gabriel Lazăr, Șerban Badea/Rareș Fețean sau Alexandru Cazacu/Denisa-Alexia Parteni.

VEZI lista participanților

Raliul Argeșului powered by Citroën va decide câștigătorii titlului din CNR pe Asfalt, dar și vicecampionii clasamentului general din CNR. Totodată, la finalul celei de-a 9-a etape, ultima a sezonului de raliuri, se vor decide și campionii categoriei mașinilor cu tracțiune față, cei ai Swift Cup și ai altor clase. Campion național absolut pentru a 10-a oară, Simone Tempestini va intra în acțiune la bordul spectaculosului Porsche 997 RGT, scopul său fiind și câștigarea Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt, după ce și-a adjudecat titlul în CNR și în CNR pe macadam, notează FRAS.

 

sursa foto: FRAS

Reamintim, sibienii din campionat au participat, la jumătatea acestei luni, la TESS Rally Braşov & Târgu Secuiesc, etapa a 8-a și totodată penultima din acest sezon. Cel mai rapid echipaj sibian a fost Jean TATU/Teodor Gabriel GĂINĂ, pe Skoda Fabia RS Rally2, locul 7 la general și 6 la Clasa RO2, la 4:45,08 minute în spatele învingătorului – Andrei Gîrtofan/Tudor-Septimiu Mârza. În puncte la general au mai intrat și Jean Nicolae (Jr) TATU/Gabriel LAZĂR (Ford Fiesta Rally 3 Evo) – locul 2 la Clasa RO3 și 12 la general, dar și Șerban BADEA/Rareș FEȚEAN (Peugeot 208 Rally4) – locul 3 la Clasa RO4 și 14 la general, precum și un loc 2 la  Juniori și victorie la 208 R2 Cup!

De remarcat prestația senzațională de vineri seara a lui Sebastian BARBU, care a făcut echipă cu Sebastian ITU (Hyundai I20 N Rally2). Cei doi au cucerit premiul special „Brașov Rally Show Trophy“, pentru cel mai rapid echipaj de pe proba-spectacol de la Brașov (au stabilit timpul de referință). Din păcate, a încheiat abia pe locul 10 la Clasa RO2 și 37 la general.

Echipajul Andrei BÎRSAN/Mihai SANDU (Skoda Fabia R5 Evo) s-a clasat pe locul 9 la Clasa RO2 și 17 la general

Alexandru CAZACU/Denisa-Alexia PARTENI (Suzuki Swift Rally5) a urcat pe locul 3 la Clasa RO5, 6 la Juniori, 7 la două roți motrice față și 20 la general.

Etapa TESS Rally Brașov & Tg. Secuiesc a fost câștigată de Andrei Gîrtofan, care s-a impus astfel pentru al doilea an consecutiv în runda brașoveană. După acest rezultat, pilotul ProRally Team Brașov rămâne în calcule pentru poziția de vicecampion absolut și al doilea titlu de campion pe asfalt.