Piesa „Gagaga și alții ca el” se vede din nou la Teatrul Gong, după o pauză de șapte ani

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 2 iunie, de la ora 18:00 și duminică, 3 iunie, de la ora 11:00, spectacolul „Gagaga și alții ca el”.

Actrița Raluca Răduca revine pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu după o pauză de mai bine de 7 ani, alături de gâscanul Gagaga, anunță reprezentanții instituției de cultură.

„Gagaga și alții ca el” este un spectacol educațional, ce reunește mai multe povestiri inspirate din literatura universală, în care cei mici descoperă că fiecare acțiune are și o reacțiune cu consecințe pe măsură. Muzical și exaltant, spectacolul de la Sibiu are un caracter interactiv, iar publicul este invitat să intervină în desfășurarea acțiunii de pe scenă pentru a decide finalul poveștii. Evenimentul are o durată de 40 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Accesul publicului la spectacol se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*