„Piața la Birou” a devenit deja tradițională la Sibiu. În fiecare vineri, o parte dintre producătorii care vând sâmbătă de sâmbătă în Piața Volantă Transilvania sunt invitați să își vândă produsele în curtea Consiliului județean sau la Agenția de Protecția Mediului.
În această săptămână a fost rândul Consiliului Județean să găzduiască Piața la Birou.
Prezența producătorilor în curtea Consiliului Județean este benefică atât pentru angajații instituției care au ocazia să își facă cumpărăturile chiar de la locul de muncă, cât și petru locuitorii zonei centrale care se deplasează mai greu sâmbăta la Piața Volantă de la Sala Transilvania.
După cum ne-a spus doamna Lucia, care locuiește pe strada „Gheorghe Lazăr”, prezența producătorilor locali în curtea Consiliului Județean este mai mult decât benefică pentru cei care locuiesc în zonă.
„Nu întotdeauna am timp sâmbăta să merg până la Sala Transilvania. Se pierde mult timp, și sâmbăta dimineață mai avem și alte treburi. Este perfect că producătorii vin chiar aici, aproape la poarta noastră” ne-a mărturisit doamna Lucia.
Foto: Mesagerul de Sibiu