Phoenix cântă la Sibiu cu casa închisă

Toate biletele au fost epuizate pentru concertul de la Sibiu al legendarei trupe Phoenix.

Evenimentul face parte din turneul național „Sinteza – Rapsodia“ și va avea loc sâmbătă, 17 februarie, începând cu ora 19.00, la Sala Thalia.

Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între „Anotimpurile“ prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume“ și „Rapsodia Română nr. 1“, cunoscuta operă a lui George Enescu. Proiect de înaltă ținută culturală, însă fără pretenții exclusiviste, „Sinteza – Rapsodia“ își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, încărcat de viziune și profesionalism, un concert în care acordurile rock și etno-rock care au transformat formația Phoenix în unicat vor purta și un altfel de mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenție.

Sub numele Sfinţii, formaţia a fost înfiinţată în 1961, la Timişoara, însă grupul a debutat un an mai târziu. A devenit Phoenix, la iniţiativa chitaristului Claudiu Rotaru, pentru a evita conflicte cu autorităţile vremii. Prima compoziţie proprie a fost „Ştiu că mă iubeşti şi tu“, înregistrată în 1964. Au urmat „Bun e vinul ghiurghiuliu“ şi „Pădure, pădure“, care erau şi primele melodii din rock-ul românesc inspirate din folclor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*