„Taina sufletului”, un spectacolul-eveniment realizat de Philippe Genty, cu participarea lui Mary Underwood.
Cu umor în crearea de vise și metafore, „Taina sufletului” a fost, pentru publicul prezent în sala Faust a Fabricii de Cultură, o călătorie alături de un om care a împărtășit, prin imagini, marionete, dans și muzică, viziuni ale călătoriei sale interioare – lumea în care sublimul întâlnește spaima și poezia. Foarte bine primită de spectatori, reprezentația va avea parte și de un bis, azi, 15 iunie, de la ora 16.00.
Creatorul de teatru contemporan cu marionete, Philippe Genty, va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu. Ceremonia va avea loc sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18.00.
Kibbutz Dance Company a prezentat, la Redal Expo, „Caii cerului”, un dans dinamic și plin de simboluri pentru peisaje, aduceri-aminte în timp și spațiu. Tehnică și foarte lirică, reprezentația a fost aplaudată intens de spectatori, bucuroși de momentul special la care au asistat. „Caii cerului” vor pluti din nou în sala Redal Expo azi, pe 15 iunie, la ora 18:00.
Unul dintre evenimentele mult așteptate ale acestei ediții de FITS este „În aplauzele voastre… omul circ!”, cu cinci reprezentații susținute de David Dimitri, la Baza Hipică transformată în scenă. „Mă antrenam atât de mult când eram mic, 8 ore pe zi, pentru a putea fi cel mai bun, dar acum nu mai este nevoie să ma antrenez chiar așa de mult. Vreau să fiu sănătos, atât fizic cât și mintal,” transmite artistul despre munca lui.
Cât despre spectacolele lui, David Dimitri spune: „Ar trebui să ne diferențiem de clișee, însă eu mă folosesc de ele și asta face spectacolul să fie unul contemporan. (…) O să sune puțin egoist, dar, atunci când urc pe scenă, îmi doresc ca lumea să ma aplaude. Cred că e foarte important să merg în școli cu circul, pentru că așa copiii învață ce este circul cu adevărat.”
Secțiunea de circ contemporan a fost posibilă cu sprijinul Ambasadei Australiei, iar la Sibiu a ajuns directorul adjunct al ambasadei Australiei la Atena, Andrea Carlo Biggi. „FITS este un festival care crește pe an ce trece, spectacolele fiind din ce în ce mai impresionante. Personal, cred că Australia are o poveste interesantă de arătat în domeniul artelor. (…) Niciodată nu a fost o perioadă mai inspirațională în Australia decât acum și suntem foarte mândri ca putem participa în festival atât de frumos ca FITS unde oamenii se inspiră unii de la alții”, a transmis reprezentantul Ambasadei Australiei.
Programul celei de a șaptea zilei de festival este unul la fel de bogat ca și până acum, cu spectacole împărțite atât pe stradă, cât și în sălile de spectacole, evenimente pline de dăruire a artiștilor pentru publicul festivalului.