Peste un sfert de milion de români, mai precis 256.042 de cetățeni ai țării noastre, s-au înscris în lupta de la sfârșitul lunii septembrie pentru un post de primar, consilier local, consilier județean, președinte al Consiliului Județean sau consilier general.
Numărul celor care își doresc un post de ales local este ușor mai scăzut decât cel din 2016, când s-a înregistrat un număr de 267.239 de candidați înscriși și validați. Statisticile celor de la Expert Forum arată că, la toate nivelurile, cele mai multe candidature s-au înregistrat în județele: Iaşi – 9.373, Suceava – 9.190, Timiş – 9.009, Argeș – 8.578, Dolj – 8.531, iar în 75 de localități există un singur candidat la primărie, în 400 – câte doi candidați, în 717 – câte trei candidați, iar în 718 – câte patru candidați. În afara Bucureștiului, cei mai mulți candidați pentru funcția de primar sunt la Constanța (17), Timișoara (15), Suceava, Cluj-Napoca și Iași (14), respectiv Târgu Mureș, Deva, Brașov, Botoșani și Pitești (13).
Mai puțini independenți
În total, s-au înregistrat 1.396 de candidați independenți, respectiv 1.713 candidaturi din partea unor candidați independenți. S-au înregistrat mai puține candidaturi din partea independenților față de alegerile din 2016, când au fost 2.280. Cele mai multe candidaturi independente se regăsesc în județele Braşov – 83, Constanţa – 66, Mureş – 66, Suceava – 65, Harghita – 63, Bihor – 62, Covasna – 62, Argeş – 61. Cei mai mulți candidați independenți s-au orientat înspre consiliile locale (1.103 candidaturi) și primării (584 candidaturi). Doar un candidat independent și-a depus candidatura la Consiliul General, iar 4 la primării de sector. Cei mai mulți candidați independenți sunt la Lumina (Constanța). În București sunt 17 candidați independenți, la diverse niveluri.
Aproape 5.000 de candidaturi la Sibiu
Conform site-ului votcorect.ro, la nivelul județului Sibiu au fost depuse 4.988 candidaturi. Cele mai multe, respectiv 4.322, au fost înregistrate pentru fotoliile de consilieri locali și 384 pentru cele de consilieri județeni. Pentru cele 64 de primării din județul Sibiu „aleargă“ 270 de candidați, iar pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean, 12. Partidele care au mers cu cele mai generoase liste de candidați pentru Consiliul Județean sunt FDGR, PNL și PSD, fiecare dintre ele propunând 40 de nume.
Situația candidaților înscriși în bătălia electorală poate fi consultată și pe site-ul oficial al Biroului Electoral Central, locale2020.bec.ro/candidati.
Pop și Popa
Cele mai frecvente nume de candidați sunt: Ioan Pop (77), Gheorghe Popa (74), Vasile Pop (68), Constantin Popa (59), Ioan Popa (57), Ion Radu (54), Gheorghe Popescu (52), Constantin Popescu, Gheorghe Pop și Ion Popa (50). Unii dintre acești candidați și-au depus candidatura pentru mai multe funcții, astfel că numele se regăsește de mai multe ori în baza de date.
Dana MUNTEANU