Peste 7.000 de sibieni și turiști au ales să sărbătorească Sânzienele în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului | GALERIE FOTO

Muzeul ASTRA a sărbătorit, timp de trei zile, în preajma Sânzienelor, povestea celui mai frumos veșmânt tradițional: ia.

Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, a atras 7.239 de vizitatori în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, dintre care mai mult de o treime au purtat Ia sau o altă cămașă tradițională. Numărul acestora este cu aproape 1.500 mai mare față de cel înregistrat la ediția de anul trecut (5.831).

Vineri a fost omagiată cea mai mare țesătoare din Valea Hârtibaciului, Silvia Tecoanță, prin lansarea volumului „Un Tezaur uman viu, o Lecție de țesut”. Expoziție „IA AIdoma” a adus acasă nu doar cele 40 de cămăși românești aflate peste granițe, în marile muzee ale lumii, ci și poveștile lor, tainele din spatele semnelor cusute, alături de cele care le-au ajutat să se materializeze în timpul prezent prin trudă și documentare, 33 din cele aproape 20.000 de membre ale celei mai mari sezători virtuale „Semne cusute în acțiune”, coordonate de arh. Ioana Corduneanu. Expoziția va rămâne la Muzeul ASTRA până la mijlocul lunii august.

Sâmbătă, au pedalat în ie din centrul istoric până în Muzeul ASTRA mai mult de 200 doamne și domni pe Biciclete Cochete. Atelierele educaționale, cele de consiliere sau atelierele de creație conduse de meșteri populari au sâtrnit interesul câtorva sute de participanți. Concursurile au scos la iveală nenumărate ii și cămăși vechi și valoroase, dar și povești hazlii sau crâmpeie cutremurătoare de viață. Am aflat cum se pedepseau iile în locul femeilor frumoase, dar și cum, chiar de pe front, cea mai mare preocupare a unui țăran simplu din Țara Făgărașului nu era propria viață, ci familia lăsată acasă și treburile gospodărești, căci toate aveau rostul și timpul lor.

De asemenea, aproape 100 de persoane s-au prins în Hora de Sânziene, duminică, 25 iunie, la ieșirea de la Sfânta Liturghie, în zona Bisericii din Bezded. Hora a fost deschisă și condusă de către președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Cei ce au venit îmbrăcați în ie sau orice cămașă tradițională au avut acces gratuit în Muzeul ASTRA în perioada 23-25 iunie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*