Peste 6 milioane de lei pentru reabilitarea bisericii evanghelice fortificate de la Agnita

La Agnita au demarat, luni, lucrările de reabilitare a ansamblului bisericii evanghelice fortificate, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană prin POR 2014-2020, în valoare de peste 6,5 milioane de lei.

De la stânga la dreapta: Hans Georg Richter – președinte HOG Agnetheln, Friedrich Gunesch – secretar general al Consistoriului Evanghelic C.A. din România, Pallo Zoltan – reprezentantul constructorului SC Conpazo SRL, Reinhardt Boltres – preot al Parohiei Evanghelice C.A. Agnita, Horst Graef – membru HOG Agnetheln, Fobert Guenter – membru HOG Agnetheln, Daniel Andree – membru HOG Agnetheln, Costel Murgoci – viceprimar Agnita

Investiția urmărește creşterea atractivităţii turistice a zonei, prin punerea în valoare şi utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu şi introducerea acestuia în circuitul turistic real şi virtual. Obiectivele specifice ale proiectului vizează lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, dar și digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea şi operaţionalizarea unui plan de marketing cu acţiuni socio-culturale care să consacre ansamblul fortificat ca punct de atracţie turistică, așa cum ar fi concertele de orgă sau animații ale lolelor. Odată redată circuitului turistic, reprezentanții Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. speră ca biserica de secol XV să atragă măcar o parte din cei 60.000 de turiști care aleg să viziteze anual circuitul bisericilor fortificate. Printre atracțiile bisericii se numără altarul triptic realizat în 1650 și orga din 1850, o soră mai mică a orgii Buchholz din Biserica Neagră. „Din fericire, orga este funcțională. Sper ca, după terminarea lucrărilor, să o putem iarăși pune în valoare prin concerte. Acest instrument este o copie în miniatură a instrumentului din Biserica Neagră din Brașov. Carl Schneider, care a construit această orgă, a lucrat ca ucenic al constructorului instrumentului din Brașov, Georg Buchholz, iar după ce orga din Brașov a fost gata, Schneider a început să construiască instrumente pe cont propriu”, a explicat preotul Reinhardt Boltres.

Lucrări prevăzute

Reprezentanții proiectantului și ai constructorului au precizat, într-o conferință de presă, că se vor derula lucrări de intervenție, structurate pe trei obiective: biserica, turnurile și amenajarea incintei. Lucrările prevăzute au ca scop readucerea în cadrul ansamblului a spiritului de la sfârșitului de secol XIX, dar cu clădiri reabilitate corespunzător cerinţelor contemporane. Sunt prevăzute lucrări de asanare, lucrări de consolidări, lucrări de îndepărtare a umezelii din teren și ziduri, lucrări de reparaţii, întreținere și conservare, lucrări de reabilitare structuri, lucrări de instalații interioare și exterioare, lucrări de amenajări exterioare și mobilier urban. În interiorul lăcașului de cult va fi amenajată încălzirea electrică prin pardoseală. 32 de luni este durata de implementare a proiectului.

Cel mai important monument al orașului

Biserica fortificată din Agnita, construită în stil gotic, cu elemente renascentiste şi baroce, este menţionată pentru prima dată în 1466. Fiind ridicată pe zidurile unei bazilici romanice, mult mai vechi, biserica mai păstrează şi astăzi parte a vechilor incinte de fortificaţie şi turnurile  de apărare: turnul-clopotniţă, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor şi Turnul Slăninilor, în care, după obiceiul săsesc din Transilvania, localnicii îşi depozitau slănina. „Încercăm, prin lole, să aducem din nou aerul medieval cât mai aproape de cei care vizitează. Ideea de a pune pe picioare proiectul nu înseamnă doar să reabilităm, să reparăm, să reașezăm vechiul monument, înseamnă să-l aducem viu în conștiința oamenilor. E cel mai important monument al orașului, cel mai important lucru pe care ni-l lasă moștenire sașii plecați”, spune Radu Curcean, președintele Asociației Breasla Lolelor.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*