În această perioadă, una dintre activităţile de bază în cadrul ISJ Sibiu o reprezintă pregătirea admiterii în învăţământul liceal de stat, profesional şi profesional dual, pentru elevii claselor a VIII-a.
Conform planului de şcolarizare, aprobat de către MEC, pentru anul şcolar 2020-2021, au fost aprobate 98 de clase (2744 locuri) pentru învăţământul liceal de stat, 78,5 clase (1943 locuri) pentru învăţământul profesional şi 10 clase (177 locuri) pentru învăţământul profesional dual. La acestea se adaugă, peste numărul maxim de locuri, la fiecare clasă, câte 2 locuri pentru elevii de etnie rromă, adică 196 locuri, pentru învăţământul liceal de stat. În total, pentru anul şcolar 2020-2021, sunt alocate 5060 de locuri.
În această perioadă (18 mai – 5 iunie 2020), în conformitate cu calendarul admiterii pentru anul şcolar 2020-2021, aprobat prin OMEC 5532/11.12.2019, în toate unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial din judeţul Sibiu, sunt programate şedinţele cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, însă se aşteaptă un calendar de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Aceste şedinţe se vor organiza ţinându-se cont de prevederile OMEC privind desfăşurarea activităţilor în unităţile de învăţământ pe perioada decretării stării de alertă.
Cele mai multe clase, pentru unităţile de învăţământ liceal de stat, au fost aprobate la Colegiul Economic „George Bariţiu” Sibiu şi la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (câte 7 clase), urmate de Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu şi Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaş (câte 6 clase).
Pentru învăţământul profesional de stat, cele mai multe clase au fost aprobate la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu (12 clase), urmat de Colegiul „Şcoala Naţională de Gaz” Mediaş (8 clase) şi de Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaş, Liceul Tehnologic „Automecanica” Mediaş şi Liceul Tehnologic Iacobeni (fiecare cu câte 6 clase aprobate).
Pentru învăţământul profesional dual, cele mai multe clase au fost aprobate la Liceul Tehnologic „Independenţa” Sibiu (4 clase), urmat de Colegiul Economic „George Bariţiu” Sibiu şi Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu (câte 2 clase pentru fiecare).
Numărul total al elevilor absolvenţi de clasa a VIII-a, la nivelul judeţului Sibiu, este de 3795.