Activitate educativă amplă la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu, în contextul Planului Național de Măsuri Siguranță Rutieră pentru pietoni și bicicliști.

Foto: IPJ Sibiu
Polițiștii Serviciului Rutier, alături de reprezentanții Biroului Județean Poliție Transporturi Sibiu, Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu și Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu au desfășurat astăzi, 10 octombrie, activități educativ-preventive la Școala Gimnazială nr. 5 „Regina Maria” din Sibiu.
Activitatea, care a avut loc între orele 10:00 și 12:00, s-a desfășurat în contextul Planului Național de Măsuri Siguranță Rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2025 și a Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025.
Recomandări pentru deplasarea în siguranță
La atelierele și activitățile desfășurate, cei 460 de elevi din ciclul primar și cei 20 de cadre didactice prezente au primit recomandări referitoare la mersul pe jos, cu trotineta sau bicicleta, cu rolele, dar și sfaturi privind calitatea de pasager în microbuzele școlare sau autovehicule.

Foto: IPJ Sibiu
Polițiștii au prezentat exemple reale privind cauzele principale ale producerii de accidente rutiere în care au fost implicați minori, explicând elevilor importanța cunoașterii semnalizării rutiere din zona unității de învățământ sau a locuinței, precum și comportamentul preventiv în trafic.

Foto: IPJ Sibiu
Reprezentanții autorităților au anunțat că aceste activități vor continua pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați cei mai vulnerabili participanți la trafic – copiii și elevii.










