Peste 4 milioane de euro pentru Ocna Sibiului

Fondurile europene dezvoltă stațiunea Ocna Sibiului! Orașul a câștigat finanțare pentru un proiect în valoare de aproape 4,3 milioane de euro.

La Ocna Sibiului a fost semnat cel de-al treilea contract de finanțare din Regiunea Centru pentru reabilitarea infrastructurii locale, în vederea dezvoltării durabile a turismului. Este vorba de concretizarea cererii de finanțare cu denumirea „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneo-climaterică Ocna Sibiului”, în valoare totală de peste 19,6 milioane lei, prin care se vor realiza investiții în reabilitarea unor drumuri din oraș și se vor realiza amenajări specifice activităților de agrement pe o suprafață de aproape patru hectare, finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

 

Primarul Claudiu Predescu, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, și vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, au semnat contractul de finanțare, vineri, 9 februarie.

Infrastructură urbană și turistică

Prin proiectul semnat, cei doi parteneri ai proiectului, respectiv Primăria Ocna Sibiului și Consiliul Județean Sibiu și-au propus să sporească accesibilitatea și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specific din stațiunea Ocna Sibiului. Astfel, prin dezvoltarea potențialului turistic în domeniul balnear, specific zonei, se creează premisele favorabile unei creșteri economice a stațiunii. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneo-climaterică Ocna Sibiului“ este concentrat pe două obiective principale: reabilitarea infrastructurii rutiere pe mai mult de 3,1 km, realizarea unei parcări în suprafață de peste 5.500 metri pătrați, precum și realizarea de amenajări specifice activităților de agrement pe o suprafață de peste 38.000 metri pătrați. Bugetul cererii de finanțare pentru această inițiativă prevede o valoare totală de peste 19,6 milioane lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de peste 19,2 milioane lei, respectiv circa 4,26 milioane euro, la care se adaugă contribuția beneficiarului.

Speranțele unei comunități

Autoritățile locale sunt optimiste în ceea ce privește implementarea acestui proiect, mai ales că s-a lucrat de mult timp la realizarea lui. „Pe baza studiilor efectuate, specialiștii au ajuns la concluzia necesității dezvoltării stațiunii și promovării ei în circuitul turistic balneoclimateric național și internațional. Ocna Sibiului este căutată anual de mii și mii de bolnavi sau de simpli turiști, care doresc să se trateze cu apele ei, ori să se bucure de cadrul natural, unde este așezată, de posibilitățile de agrement pe care le oferim. De aceea am inițiat acest proiect, pentru că infrastructura de drumuri din stațiune trebuie reabilitată și ne-am propus nu doar modernizarea lor și a unei parcări în suprafață de peste jumătate de hectar, dar și amenajarea unei zone de agrement și sport, a unui parc și în zonele lacurilor Pânzelor, la Lacul fără fund și la Lacul Verde, în timp ce în zona ANL vom amenaja un modern teren de joacă”, a anunțat edilul Ocnei, Claudiu Predescu.

8.000 de turiști, în 2017

Ca și indicatori de realizare ai proiectului, inițiatorii au estimat că infrastructura rutieră se va îmbunătăți pe o lungime de 3.106 metri liniari, respectiv peste 56.500 metri pătrați, vor fi amenajați aproape 19.300 metri pătrați de spații din zona obiectivelor turistice naturale, iar suprafața infrastructurii disponibile pentru recreere și agreement după finalizarea proiectului va fi de peste 38.700 metri pătrați. Astfel, întreaga localitate va putea atrage un număr mult mai mare de turiști, față de cei circa 8.000 care au fost înregistrați anul trecut. „Litoralul Ardealului” s-a bucurat dintotdeauna de un aflux turistic important. De pildă, în 2015, Ocna Sibiului a înregistrat 6.813 vizitatori, la o populație de 3.845 locuitori. Însă, după finalizarea investițiilor cu fonduri europene, specialiștii apreciază că numărul turiștilor va ajunge la 200.000.

Sursă importantă de venituri pentru județ

Apelul de proiecte dedicat investiţiilor pentru sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice, face parte din cadrul Axei Prioritare 7 a POR 2014-2020, Prioritatea de investiții 7.1. Județul Sibiu atrage foarte mulți turiști care înnoptează în zonă, situându-se pe locul al doilea din regiune, după Brașov, la acest capitol. „Județul Sibiu  a înregistrat o creștere spectaculoasă a fluxului turistic în ultimii ani, atât în ce privește numărul de turiști cazați, de 563.000 în 2017, respectiv de peste 3,4 ori mai mulți decât în 2010, cât și la numărul de înnoptări. Capacitatea de cazare existentă a crescut în aceeași perioadă (2010-2017) de 1,7 ori, ajungând la aproape 11.000 locuri în 2017. Acum am semnat cel de-al treilea proiect pe această prioritate de investiții la nivel regional, ridicând astfel valoarea sumelor atrase la mai mult de 45 milioane lei, respectiv circa 85 la sută, din suma alocată la nivel regional. În stațiunea Ocna Sibiului, au mai fost finanțate obiective privind structurile de agrement, iar acum edilii doresc să ofere noi posibilități de petrecere a timpului liber, localnicilor și turiștilor. Aș dori să subliniez interesul autorităților publice locale de a investi și de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea turismului, ramură economică prin care Regiunea Centru a depășit zone mult mai cunoscute din țară”, a menționat Simion Crețu, director general ADR Centru.

200.000 este numărul preconizat de turiști după implementarea proiectului

Un proiect în detaliu

Durata de implementare a proiectului este de 78 de luni, până pe 2 februarie 2022. Obiectivul general al proiectului este sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă în regiunea Centru, prin majorarea numărului mediu de salariați în stațiunea balneo-climaterică Ocna Sibiului. Prin dezvoltarea potențialului de turism balnear specific zonei, se creează premisele favorabile unei creșteri economice a orașului. Alte obiective sunt: crearea premiselor necesare atragerii de investitori în cadrul stațiunii prin modernizarea infrastructurii rutiere în lungime de 3.106 metri liniari și realizarea unei parcări în suprafață de 5.560 metri pătrați. Se intenționează să se realizeze investiții în infrastructura de bază, deoarece acest aspect constituie condiția primordială pentru a crea un mediu propice pentru dezvoltarea de noi afaceri în zonă, indiferent de domeniul în care antreprenorii doresc să investească. Este dovedit faptul că o zonă, cu cât este mai dezvoltată din punct de vedere al infrastructurii de bază, cu atât devine mai atractivă pentru investiții. Astfel, pentru atingerea acestui obiectiv se vor realiza următoarele investiții: modernizare str. Lacului, str. Sărăturii, str. Trecătoarei, str. Podului, str. Alămorului, reabilitare DJ 106B (Salinelor, Mihai Eminescu, Mândrii, str. De Jos), extindere parcare la intrarea în stațiune și creșterea atractivității turistice a stațiunii balneoclimaterice prin realizarea de amenajări specifice activităților de agrement pe o suprafață de 38.707 metri pătrați. Totodată, se urmărește realizarea de lucrări specifice pentru îmbunătățirea infrastructurii de agrement. Aceste investiții vizează punerea în valoare a obiectivelor naturale ale stațiunii și creșterea gradului de utilizare a potențialului terapeutic. Diversitatea, volumul și valoarea resurselor turistice din zonă constituie premise pentru dezvoltarea și promovarea unor variate forme de turism. Lipsa sau insuficiența unor elemente de infrastructură, dotări și structuri turistice, în special de agrement, determină o activitate turistică redusă în raport cu posibilitățile, iar formele de turism practicabile în prezent nu sunt suficient de diversificate. Astfel, prin prezentul proiect se vor realiza următoarele obiective: amenajare zonă de agrement și sport pentru sănătate, amenajare parc „Statuia Minerului”, amenajare peisagistică Lacul Pânzelor, amenajare peisagistică Lacul fără fund, amenajare peisagistică Lacul Verde, amenajare teren de joacă în zona ANL.

Apreciată din cele mai vechi timpuri

Dezvoltarea așezării Ocna Sibiului este legată de exploatarea sării. Sarea din zonă era extrasă încă din vremea dacilor. În secolele XV-XVI, salina era considerată ca una dintre cele mai importante din Transilvania. Cu timpul, în locul salinelor părăsite, s-au format lacuri a căror apă prezinta o concentratie mare de săruri. Efectul terapeutic al acestor ape a fost cunoscut dinainte de evul mediu, printre primele dovezi scrise fiind și cazul unui ambasador al lui Rudolf al II-lea, acreditat pe lângă Mihai Viteazul, care, în 1598, a făcut băi la Ocna Sibiului, în urma cărora s-a simțit foarte bine.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*