Peste 4.000 de spectatori la Sibiu Opera Festival | GALERIE FOTO

Sibiu Opera Festival, singurul festival liric internațional din România, s-a încheiat joi, 5 octombrie, la Sala Thalia. În cele 21 de zile de festival, în perioada 15 septembrie – 5 octombrie, la evenimentele din program au participat peste 4.000 de spectatori.

Sibiu Opera Festival fost deschis de un spectacol de dans contemporan, o colaborare în premieră între Filarmonica de Stat Sibiu și Teatrul de Balet Sibiu: ”Peer Gynt”. Povestea fermierului ”leneș și egoist” a fost transpusă în dans de către tânăra coregrafă Aleisha Gardner, cea care a semnat și regia spectacolului.
“Trio Vento Dell`Este”, un ansamblu de tinere muziciene din trei țări diferite – România, Japonia și Coreea de Sud, a deschis seria de recitaluri programate în această ediție a proiectului. Cu un program special ales pentru a se încadra în spectrul liric am manifestării, Trio Vento Dell`Este a prezentat publicului sibian, în a doua zi a festivalului, o serie de parafraze muzicale din operă, cu aranjamente muzicale după compoziții semnate de Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Franz Liszt sau Georges Bizet.
Un gen mai puțin popular în România, care însă a fost foarte bine primit de publicul din Sibiu, a fost opera în concert. ”Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti a reprezentat o altă premieră pentru Filarmonica de Stat Sibiu: colaborarea cu Teatrul din Koblenz – Germania. Pe scenă a mai fost present Corul Operei din Brașov iar conducerea muzicală a fost semnată de dirijorul Marijn Simons din Olanda.
Opera ”Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, spectacol pus în scenă de Orchestra, Corul și Baletul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, a fost primul eveniment sold-out al festivalului. ”Evgheni Oneghin” constituie una dintre cele mai fericite simbioze muzică-poezie, pornind de la romanul omonim de Puşkin.
Seria de scurte concerte de arii din opera în spații neconvenționale a ajuns anul acesta la ediția cu numărul patru. Pornită din dorința de a oferi unui public divers secvențe din operă în spații inedite, ”Take an Opera Break” a ajuns anul acesta în curtea interioară a Primăriei Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu, în fabrica Harting, pe strada Cetății și în curtea unei gospodării din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Artiștii invitați anul acesta pentru a face deliciul publicului au fost soprana Diana Gheorghe, tenorul Alexandru Constantin și pianistul Toma Popovici.
Tinerii spectatori nu au fost nici ei uitați anul acesta, ba mai mult, programul festivalului au fost incluse trei evenimente dedicate în principal celor mici: spectacolul de operă ”Directorul de teatru” de Wolfgang Amadeus Mozart, pus în scenă de Opera Comică pentru Copii din București (al doilea eveniment sold-out) și două reprezentații ale musicalului ”Domnul Goe și ai lui” adus la Sibiu de Teatrul ”Stela Popescu” București.
Opera comică în două acte ”Cenușăreasa” de Gioachino Rossini, programat sâmbătă 30 septembrie, s-a desfășurat și el cu casa închisă. Evenimentul a marcat 200 de ani de la premieră și a fost dedicat memoriei maestrului Alberto Zedda. Pe scena sălii Thalia, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu s-au mai aflat soliști din Italia și Spania precum și Corul Filarmonicii de Stat ”Transilvania” din Cluj-Napoca. Conducerea muzicală i-a aparținut lui Gabriel Bebeșelea, iar regia a fost semnată de Rareș Zaharia.
Recitalurile ”Mahler” și ”Dinu Lipatti” au constituit reîntâlnirea publicului sibian cu nume de rezonanță ale scenei muzicale contemporane: baritonul Florin Estefan, pianiștii Vasilica Stoiciu Frunză și Mihai Ungureanu.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale festivalului l-a constituit, cu siguranță, ediția a IX-a a Concursului Internațional de Canto ”Vox Artis”, competiție realizată de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu ArtCor Artists Agency din Viena. 40 de tineri soliști de pe întreg mapamondul și-au dat întâlnire la Sibiu pentru a convinge juriul de calitățile lor vocale. România, prin mezzosoprana Cosmina Stancu a obținut cea mai importantă distincție din acest an – premiul II, premiul I nefiind acordat. Locul III a fost ocupat, ex aequo, de către Leonidova Ksenia – Rusia și Urzicana Mihai – România.
Sibiu Opera Festival, ediția a XVI-a s-a încheiat cu concertul de gală al laureaților concursului ”Vox Artis”, orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu fiind condusă de la pupitrul dirijoral de către Ruben Sanchez Vieco din Spania.

La cele 20 de evenimente programate în cele 21 de zile de festival au fost implicați peste 500 de artiști din țară și străinătate și peste 4.000 de spectatori au spus ”prezent”, dovedind – încă o daă – dragostea sibienilor pentru arta lirică.

Sibiu Opera Festival este un eveniment organizat anual de către Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*