Începând de mâine un număr de 369 elevi din unitățile de învățământ ce aparțin U.A.T.-urilor Copșa Mică și Porumbacu de Jos se întorc la cursuri.
De asemenea, un număr 57 elevi din unitățile de învățământ ce aparțin U.A.T.-ului Bârghiș se întorc în învățământul online.
Scenariile sunt următoarele:
- scenariul 2 (rata de incidență peste 1 la mie): 39 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: Sadu, Cârțișoara, Poiana Sibiului, Slimnic, Șeica Mică, Ludoș, Bârghiș, Miercurea Sibiului, Orlat, Roșia, Cristian, Poplaca și Marpod – preșcolarii, elevii din ciclul primar, clasele a VIII-a, a XII-a, a XI-a învățământ profesional, ultimul an al școlilor postliceale și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
- scenariul 1 (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 315 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.;
Astăzi nu a fost raportat niciun un caz de îmbolnăvire COVID în unitățile de învățământ din județul Sibiu.
Astfel, de la revenirea din vacanța prilejuită de sărbătorirea Sfintelor Paști (miercuri, 05.05.2021), un număr de 6 cadre didactice (2 au desfășurat ore față în față) și 4 preșcolari și elevi (doar unul dintre ei a participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare mâine 4 231 elevi (6,54%) vor desfășura orele în sistem online.