Aproape 250 de elevi și profesori din 28 de județe ale țării și din străinătate, Republica Bulgaria și Republica Moldova participă în concurs, ca o formă de promovare a culturii populare la școlarii mici. Evenimentul se desfășoară în Muzeul ASTRA.
Meșteșugurile reprezentate în concurs sunt: olărit, modelat ceramică, pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, mobilier pictat, prelucrare metal, pirogravură, xilogravură, confecţionat măşti, ţesut în război orizontal, ţesut în război vertical, confecţionat piese de costum popular, confecţionat păpuşi, cusut, brodat, broderie pe piele, confecționat opinci, confecționat bice, confecționat pălării, împlâslit lână, confecţionat podoabe, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri, croșetat dantelă, confecționat podoabe de ceremonial, artă decorativă.
Duminică 24 august, ora 1700 se va desfășura festivitatea de închidere și premiere.
Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.











