Peste 20 de tâlhării s-au produs anul acesta la Sibiu. Sfaturile polițiștilor pentru a preveni aceste fapte

În primele zece luni ale anului 2017, Poliţia municipiului Sibiu – inclusiv Secţia 1 Poliţie Urban – a fost sesizată despre comiterea a 23 infracţiuni de tâlhărie, cu trei mai puține decât în perioada similară a anului trecut.Dintre acestea, au fost soluţionate 14 dosare privind infracţiuni de tâlhărie, fiind luate măsuri preventive împotriva a 21 suspecţi: 17 au fost arestaţi preventiv, unul se află sub control judiciar, iar ceilalți trei sunt reţinuţi.

„Cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor şi anunţaţi Poliţia”, recomandă Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.

 

În legislația penală românească, tâlhăria este definită ca furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Cel care săvârșește o astfel de faptă riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În situația în care este comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, prin simularea de calităţi oficiale, de o persoană mascată, deghizată sau travestită, în timpul nopţii, într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport, prin violare de domiciliu sau sediu profesional, atunci fapta îmbracă forma calificată și se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Tâlhăria poate fi prevenită atunci când conștientizăm că putem aplica măsuri elementare de siguranță. Iată ce recomandă polițiștii sibieni:

  • pe stradă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute. Nu ripostaţi la agresivitatea verbală şi evitaţi agresiunea fizică;
  • păstraţi banii şi actele personale în buzunarul interior al vestimentaţiei sau în poşetă;
  • poşeta atârnată de umăr trebuie să fie protejată în permanenţă cu mâna, deoarece, în locurile aglomerate, infractorii vă pot tăia baierele fără să simţiţi;
  • evitaţi să vă deplasaţi pe bordura trotuarului cu geanta spre carosabil, deoarece poate fi smulsă cu uşurinţă;
  • când vă aflaţi în locuri aglomerate (pieţe, bazaruri, magazine, târguri), nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile locuinţei;
  • când sunteţi în încurcătură, nu ezitaţi să apelaţi la primul poliţist pe care îl întâlniţi;
  • evitaţi să vă deplasaţi cu mijloace de transport ocazionale sau taximetre neautorizate;
  • evitaţi deplasările la ore târzii, pe străzi neiluminate sau zone periferice;
  • çând mergeţi la discoteci, petreceri, baruri sau diverse reuniuni, evitaţi să rămâneţi până la ore târzii. Dacă totuşi s-a întâmplat, luaţi-vă măsuri de a fi însoţite de prieteni, rude sau persoane de încredere;
  • nu purtaţi ostentativ bijuterii şi obiecte de valoare care sunt tentante pentru cei predispuşi la furt sau tâlhărie;
  • cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor şi anunţaţi Poliţia;
  • în situaţia în care ai devenit victima unei tâlhării, încearcă să reţii cât mai multe semnalmente ale agresorului şi apelează de urgenţă la 112 (apel unic de urgenţă) sau adresează-te celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*