Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu informează că, în perioada iulie-noiembrie 2019, în baza unui plan comun de acțiune cu Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, se desfășoară activități specifice pentru punerea în legalitate a persoanelor care dețin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat ori nu au solicitat eliberarea primului act de identitate până la data de 31 decembrie 2018.
Aceste activități care vizează un număr de 2027 de persoane vor fi desfășurate, potrivit competențelor, de către polițiștii de ordine publică și personalul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, astfel încât să fie finalizate până la data de 29 noiembrie 2019.
„În acest context, reamintim cetățenilor județului faptul că, potrivit legii, au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puțin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă. Totodată, enumerăm documentele pe care, potrivit dispoziţiilor legale, titularul sau reprezentantul său legal are obligaţia să le prezinte cu ocazia solicitării
1. eliberării primei cărți de identitate: cererea-tip pentru eliberarea actului de identitate; actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal; certificatul de naştere al minorului, original şi copie; certificatul de căsătorie al părinților sau, după caz, hotărârea de divorț definitivă/certificatul de divorț, în cazul în care părinții sunt divorțați, original și copie; documentul cu care părintele face dovada adresei de domiciliu, original şi copie; chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei).
2. eliberării unei noi cărţi de identitate: cererea-tip pentru eliberarea actului de identitate; actul de identitate; certificatul de naştere, original şi copie; certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie; hotărârea de divorţ definitivă/certificatul de divorț, după caz, original şi copie; certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie; certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie; documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie; chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei).
În situaţia în care titularii cererilor pentru eliberarea actului de identitate nu pot prezenta toate documentele necesare emiterii cărţii de identitate, serviciile de profil vor elibera solicitanţilor, după caz, cărţi de identitate provizorii.
În consecință, adresăm rugămintea tuturor persoanelor care se află în situațiile expuse, dar și persoanelor cărora le-au intervenit orice alte modificări care impun eliberarea unui nou act de identitate, să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin, sens în care le invităm la unul dintre cele 19 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu (în prezent, cele constituite în subordinea consiliilor locale ale celor două municipii, ale celor nouă oraşe, precum şi cele ale comunelor Axente Sever, Dîrlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Șelimbăr, Şura Mică şi Turnu Roşu), structuri aflate în coordonarea metodologică a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu”, a precizat Florin-Ioan Munteanu, director executiv.