Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, unui număr de peste 150 de apeluri venite pe numărul de urgență 112.
Echipajele SMURD au intervenit în sprijinul cetățenilor aflați la nevoie, acordând primul-ajutor medical calificat unui număr de 134 cazuri de natură medicală.
În ultimele trei zile, salvatorii sibieni au intervenit cu mijloacele din dotare pentru stingerea a cinci incendii, trei dintre acestea izbucnite în gospodării și anexe (Orlat, Presaca și Sibiu) și două incendii produse la autoturisme (Sibiu, str. Școala de Înot și drumul de leagă Șeica Mare-Șeica Mică).
De asemenea, echipajele medicale specializate au intervenit și acordat asistență medicală de specialitate la patru accidente rutiere din care au rezultat 10 victime, transportate la spital.
În contextul avertizării ANM- Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată în care s-a aflat și județul Sibiu în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuți pe drumurile publice care împiedicau desfășurarea normală a traficului ( DN14B Mediaș și Ighișul Nou-Zlagna).
Tot în această perioadă, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a fost solicitată să intervină pentru asanarea unui element de muniție (proiectil exploziv de război, calibrul 100 mm), rămas neeexplodat din timpul conflictelor armate, descoperit de către un cetățean, în afara localității Porumbacu de Sus.Pe această cale reamintim cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin numărul unic de urgență 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.