PSD Sibiu ar fi fost deschis pentru dialog, dacă protestatarii nu ar fi recurs la intimidare, susțin reprezentanții filialei, într-un comunicat de presă.
„Chiar dacă cei care sunt în stradă au reușit, în cele din urmă, să primească autorizație de la primăria Sibiu, în care le este permis să se instaleze efectiv pe domeniul public cu scaune și mese, laptopuri, proiectoare, asta nu înseamnă că suntem obligați să tolerăm acțiunile acestor aproximativ 20 de indivizi care scandează lozinci defăimătoare, încearcă să intimideze, dar, în final, nu fac altceva decât să perturbe activitatea oamenilor din zonă. Nu considerăm a fi normal nici ca acest grup de protestatari să folosească rețeaua electrică și să se branșeze la sistemul de electricitate a unei insitutii din vecinătate, fie și cu acordul acesteia, pentru a se putea folosi de aparatura electronică instalată în stradă. Pe pereții imobilului – proprietate a PSD Sibiu – sunt proiectate mesaje luminoase, iar acest lucru impiedică activitatea colegilor aflați în sediu după lăsarea serii”, se arată în comunicat.
Social-democrații consideră că „un protest organizat de un grup de oameni care împiedică buna desfășurare a activității cotidiene a orașului este nepotrivit” și conchid că „protestul nu pare să aibă un mesaj clar”, întrucât „#vavedem este doar o amenințare fără conținut și fără justificare la adresa politicienilor PSD Sibiu”.
Astăzi, la ora 12.00, aproximativ 150 de oameni au participat la cel de-al patrulea flashmob din faţa sediului PSD. „Am fost acolo pentru a ne arăta indignarea faţă de modul în care coaliţia PSD-ALDE subjugă justiţia politicului şi pentru cum a redus opoziţia la tăcere, ieri, prin modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor. Din respect pentru Majestatea Sa, Regele Mihai, vom onora cele trei zile de doliu naţional. Protestul tăcut de tip sit-in a fost întrerupt aseară, după 60 de ore de protest continuu, zi şi noapte. Zilnic însă, ne vom întâlni la ora 12.00 fix pentru flashmob-ul deja cunoscut. Hai şi tu! Nu vom renunţa la lupta pentru apărarea justiţiei! De asemenea, oricine doreşte să sprijine mişcarea #vavedemdinsibiusau să se reculeagă în memoria Regelui Mihai, este binevenit în Zona liberă de corupție Sibiu. Am lăsat acolo două scaune, să rămână de strajă până săptămâna viitoare. Nu renunţăm„, au scris protestatarii, în replică, pe pagina de Facebook a evenimentului.