Personalul din secțiile de votare primește indemnizațiile

Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu va efectua plata indemnizaţiilor preşedinţilor şi membrilor secţiilor de votare, ale operatorilor și informaticienilor din secțiile de votare din municipiul Sibiu începând de joi, 6 iunie, între orele 9,00 şi 16,00.

Plățile vor continua și vineri, 7 iunie, între orele 9 și 14,00. Sumele vor fi ridicate de la sediul Instituţiei Prefectului din strada Andrei Şaguna nr. 10 (parter), în baza cărţii de identitate.

Pentru municipiul Mediaș, plata indemnizațiilor se va face joi, 6 iunie, la sediul Primăriei Mediaș, din Piața Corneliu Coposu nr. 3, în interalul orar 9,30 – 14,00.

Pentru membrii secțiilor de votare din celelalte localități din judeţul Sibiu, indemnizaţiile vor fi achitate la sediile primăriilor, începând de luni, 10 iunie, programul urmând a fi stabilit de fiecare primărie în parte. Sumele necesare vor fi virate de Instituția Prefectului în conturile primăriilor.

Plăţile se efectuează în conformitate cu HG nr. 100/2019 pentru aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019 și cu OUG nr. 6/2019.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*