Aproape 140.000 de noi cazuri de viroză şi gripă s-au înregistrat în ultima săptămână, precum şi 25 de decese. Vârful sezonului gripal ar putea fi înregistrat în perioada următoare.
Raportarea săptămânală a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) de joi semnala date îngrijorătoare:
Numărul de cazuri de infecţii respiratorii și gripă a crescut substanţial și a ajuns la aproape 140.000, doar în ultima săptămână.
Totuși, încă nu a fost atins recordul negativ înregistrat în România în sezonul 2019-2020 când, într-o săptămână, au fost peste 170.000 de cazuri de viroze.
„În primul rând, sezonul virozelor, dar şi gripal a început cu vreo 3-4 săptămâni mai repede decât începea de obicei.
Numărul de cazuri este mare şi am înregistrat deja şi primele decese.
Raportarea de joi, 19 ianuarie, a indicat 25 de decese.
Între momentul colectării datelor şi momentul în care ne găsim acuma s-au mai înregistrat, din păcate, încă cinci decese. Toate au fost la persoane care nu fuseseră vaccinate. Iar cazul cel mai dramatic, nu pot să nu îl spun, pentru că m-a impresionat cel mai tare, a fost al unui copil de 7 luni care din nefericire a făcut o formă de boală care a generat pierderea vieţii”, a declarat ministrul Alexandru Rafila într-o intervenție pentru Digi24, citat de g4media.ro
Perioada de vârf a sezonului gripal abia urmează
Specialiștii în sănătate publică apreciază că vârful sezonului gripal va fi atins pe finalul lunii ianuarie.
„Părerea noastră este că va mai exista o săptămână de creştere, până spre sfârşitul acestei luni, după care vom intra pe un trend descrescător a cazurilor de viroze în general, de gripă.
E o durată de 3-4 săptămâni care este totdeauna prezentă în cazul unui val epidemic. Pe măsură ce tot mai multe persoane trec prin infecţie, imunitatea colectivă se obţine. Mai mult, putem avea un număr suplimentar de cazuri de gripă, spunem noi la coada epidemiei, când se schimbă proporţia virusurilor circulate, acum circulă virusurile de tip A, spre coada epidemiei circulă virusurile de tip B care mai produc îmbolnăviri, mai ales la persoanele din categoriile la risc”, a spus Alexandru Rafila.
Un număr de 139.255 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate, în perioada 9 – 15 ianuarie, la nivel naţional, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Cele mai multe cazuri de gripă au fost raportate în Bucureşti (1.346), Iaşi (312), Timiş (287), Cluj (272), Prahova (228), Braşov (227), Galaţi (222).
La începutul acestei luni, când în România a fost declarată starea de alertă epidemică din cauza gripei, ministrul Alexandru Rafila anunța că perioada de vârf a infecțiilor respiratorii va fi atinsă între 15 ianuarie – 10 februarie 2022.