A devenit deja o obișnuință ca în weekend polițiștii rutieri să se confrunte cu șoferi care prin comportamentul lor să fie adevărate pericole publice pe șoselele județului.
La data de 16 mai a.c., în jurul orei 16.30, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Moșnei de către un localnic, în vârstă de 26 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul condus de către tânăr nu este înmatriculat.
Astfel, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
La data de 17 mai, a.c., în jurul orei 21.30, în localitatea Tălmăcel, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Săliște a efectuat un viraj la dreapta și a acroșat un alt autoturism care era staționat.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
La nivelul Poliției Orașului Tălmaciu se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 18 mai a.c., în jurul orei 04.30, în Mârșa, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Corneliu Coposu de către un localnic, în vârstă de 43 de ani.
Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.











