Pericol iminent de avalanșe în Munții Făgăraș

Aviz amatorilor de drumeție: în munții Făgăraș există pericol major de avalanșe!

Meteorologii și salvamontiștii sibieni avertizează că riscul producerii unor astfel de evenimente este foarte mare, la un grad de 5, într-o scară de periculozitate de la 1 la 5. În plus, vremea este geroasă în aceste zile, anunțându-se în continuare și ninsori abundente.

Avertisment

„În urma ninsorilor din ultimele ore a fost emisă o avertizare de avalanșă de gradul 5 din 5, la altitudini de peste 1.800 metri în Făgăraș, iar sub 1.800 metri este de gradul 4. Serviciul Județean Public de Salvamont Sibiu recomandă turiștilor să nu se aventureze în zone montane, să evite drumețiile, cât și sporturile de iarnă în aceste zon“e, precizează Dan Popescu, purtătorul de cuvânt al Salvamont Sibiu.

Stratul proaspăt de zăpadă, ușoară și fără coeziune va depăși pe alocuri 80 – 100 cm. El se adăugă unor alte straturi de 2 – 3 metri de zăpadă formate deja. Asta înseamnă că oricând stratul însemnat și instabil de zăpadă pulver, din partea superioară, poate aluneca spontan peste cel vechi, declașându-se astfel avalanșe de dimensiuni medii și mari.

Zi de foc

Duminică, a fost zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară, aceștia fiind solicitați să intervină într-un număr îngrijorător de mare de evenimente. În 24 de ore, au fost înregistrate, la nivel național, 84 de apeluri de urgență. Salvamontiștii sibieni au fost chemați de urgență în șapte cazuri, iar colegii lor din Brașov au avut 16 misiuni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*