Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au reținut ieri un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Roșia, județul Sibiu, cercetat penal pentru conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Pe 11 mai, tânărul a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă pe breteaua de ieșire de pe A1 spre Mediaș, sensul Sibiu – Deva, iar din verificări a reieșit că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a acestuia a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe motocicletă se afla și un pasager, un tânăr în vârstă de 24 de ani.
Ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe motociclist pentru 24 de ore, iar vineri procurorul a dispus control judiciar pentru 60 de zile.