Percheziții la Slimnic și Buia. Vizați au fost hoții de lemne (VIDEO)

În dimineața zilei de 17 ianuarie, în continuarea cercetărilor derulate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, respectiv furt de material lemnos, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Sibiu, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Sibiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza localităților Slimnic și Buia și au pus în aplicare 5 mandate de aducere. Un bărbat a fost reținut.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada august – octombrie 2022, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Slimnic, s-ar fi deplasat în repetate rânduri în fondul forestier din zona localității de domiciliu, de unde ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras material lemnos, în cantitate de 26,04 mc, pe care l-ar fi comercializat ulterior unor consăteni.

Valoarea prejudiciului creat în urma săvârșirii faptelor se ridică la suma de 11.321 de lei, fără TVA.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului în vârstă de 30 de ani pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 6 motoferăstraie, precum și cantitatea de 6,95 mc material lemnos, lemn de foc.

De asemenea, în urma uneia dintre percheziții, desfășurată la domiciliul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Buia, polițiștii au depistat cantitatea de 8,46 mc de cherestea, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative cu privire la proveniență. Astfel, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, materialul lemnos fiind confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Acțiunea polițiștilor specializați în prevenirea și combaterea delictelor silvice a fost sprijinită de polițiști din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*