Oamenii legii desfășoară, la această oră, 153 de percheziții în Sibiu, București și alte 22 de județe din țară. Sunt vizate persoane și societăți comerciale care au încălcat regimul materialelor explozive.
Acțiunile polițiștilor au început la ora 06.00, în această dimineață. În acest moment sunt în derulare 153 percheziții domiciliare.
Sunt vizate persoane și societăți comerciale care au încălcat regimul materialelor explozive.
Acțiunea are loc în București, și județele Sibiu, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Buzău, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.
Operațiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.
La percheziții participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Poliție Transporturi, Institutul Național de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și din cadrul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene.
De asemenea, în activități sunt angrenați și jandarmi.
În cadrul Planului de acțiune ,,Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliția Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.