Diferențele dintre apa brută și cea potabilă au fost consemnate de 50 de elevi ai școlilor generale ”O. Goga” și ”Barcianu” din comuna Rășinari, precum și de primarul acestei localități, Bogdan Bucur, cu prilejul Zilei Mondiale de Monitorizare a Apei. La invitația societății ”Apă Canal”, rășinărenii au vizitat Uzina ”Sibiu Sud”, una dintre cele mai moderne stații de potabilizare a apei din România, pusă în funcțiune la începutul acestui an, din care sunt alimentate localitățile Cisnădie și Rășinari.
Vizitatorii au parcurs ”drumul apei”, aflând că apa brută, provenind din sursa Sadu, este, în primă fază, tratată cu ozon, ”scăpând” de o mare parte din bacterii. Apoi, nisipul și mâlul din apă sunt extrase cu ajutorul sulfatului feric și al polimerilor, prin floculare, proces urmat de decantare și filtrare prin paturi de nisip.
În final, apa devine potabilă după dezinfecția cu clor și este înmagazinată în rezervoare, înainte de a ajunge în rețea.Întreg procesul este supravegheat on-line prin sistem SCADA astfel încât, în orice secundă, sunt oferite date despre debit, volume și parametrii calitativi ai apei.
”Sunt impresionat de tot efortul depus aici pentru a asigura o apă potabilă, sigură consumului uman”, a declarat primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur. Edilul a amintit și că, în cadrul aceleiași investiții europene din care a fost reabilitată și extinsă Uzina ”Sibiu Sud”, comuna pe care o reprezintă ”se bucură atât de construcția de rețele de distribuție a apei cât și de canalizare, ceea ce oferă Rășinarului noi perspective de dezvoltare socială și economică, cu respectarea normelor sanitare și de mediu”.
Premii pentru cei mici
Ajunși în Laboratorul de analize, fiecare elev a făcut cunoștință cu eprubetele și soluțiile folosite. Aproape la unison, ”laboranții” au constatat că apa brută are un nivel necorespunzător al PH-ului, fiind ușor acidă, că sunt numeroase suspensii (nămol, nisip) și că din punct de vedere bacteriologic apa brută poate fi periculoasă organismului uman.
Vizita s-a încheiat la rezervorul de înmagazinare a apei potabile, unde elevii și-au stins setea, dar curiozitatea, cu apă tratată la ”Sibiu Sud”. ”Aici la Sibiu, aveți apa bună !”, a conchis unul dintre copii, căruia, un alt coleg, i-a precizat că ”Apa de aici este și apa noastră !”
Pentru atenția cu care și-au însușit cunoștințele de bază privind potabilizarea apei, toți invitații au primit câte un ghiozdan oferit de ”Apă Canal” Sibiu și ”Wilo România”.
Prietenii apei
Ziua Mondială de Monitorizare a Calității Apei este un eveniment organizat după un calendar propriu operatorilor din domeniu, în acest an având loc în 142 de țări ale lumii și reunind aproximativ 1,5 milioane de ”monitori ai apei”. Ediția de la Sibiu se înscrie în Proiectul ”Prietenii apei”, cel mai amplu program educațional derulat de un operator regional de servicii de alimentare cu apă și canalizare din România.