FC Hermannstadt joacă, în această după-amiază, de la ora 17.00, în prima manșă a semifinalei Cupei României, cu Gaz Metan Mediaș, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Înaintea acestui meci, antrenorul principal al echipei sibiene, Alexandru Pelici, a declarat că, pentru jucătorii săi, este un bun prilej pentru a-și măsura din nou forțele cu o echipă din Liga 1. Tehnicianul consideră că este o mândrie pentru județul Sibiu să aibă o echipă în finala Cupei României și spune că nu are probleme de lot înaintea acestui joc. ”Ne dorim să ne prezentăm cât mai bine, așa cum am făcut de fiecare dată când am jucat împotriva unei echipe din Liga 1. Va fi un nou prilej pentru noi să ne măsurăm forțele cu o echipă care joacă în eșalonul în care vrem să ajungem și noi, din vară. Desigur, Gaz Metan pornește ca favorită, pentru că este echipa din Liga 1, dar vom încerca să câștigăm această luptă și să ne calificăm. Nu avem probleme de lot, nu sunt accidentați. Sperăm ca jucătorii care vor intra în teren să dea tot ce pot pentru a ne apropia victoria și de a profita de avantajul terenului propriu. Așteptăm spectatorii la stadion într-un număr cât mai mare. Este o bucurie pentru județul Sibiu, o mândrie ca o echipă să ajungă în finala Cupei României, indiferent care va fi ea. Cel mai bun să câștige! Sper ca cei mai buni să fim noi. Pentru mine, personal, va fi un motiv de bucurie să îl întâlnesc pe unul dintre antrenorii cei mai titrați din fotbalul românesc, pe Cristi Pustai, care este, din punctul meu de vedere, un model de comportament și cultură atât în fotbal, cât și în afara lui”, a spus Pelici.
Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul echipei FC Hermannstadt, Daniel Tătar, crede că, dacă nu vor primi gol, sibienii sunt favoriți la calificarea în ultimul act al competiției. ”Cu siguranță, pentru fiecare dintre noi aceasta este prima semifinală de Cupa României din carieră. Așteptăm cu nerăbdare acest meci. Cred că suntem pe o pantă ascendentă. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a ieși învingători. Cred că, dacă nu vom primi gol – iar anul acesta am încasat unul singur și acela cu mâna – vom avea prima șansă de calificare. Gaz Metan s-a întărit foarte mult, are echipă bună. Cred că ne așteaptă un meci dificil. Sunt convins că, la ora jocului, vom avea alături foarte mulți susținători și cred că asta o să ne ajute să câștigăm acest meci”, a declarat Tătar.
Cristi Danci este unul dintre jucătorii din lotul echipei sibiene care a evoluat, în trecut, pentru Gaz Metan. Danci a ajuns la FC Hermannstadt în iarnă, chiar de la gruparea din Mediaș, alături de Surugiu și Alex Curtean. Mijlocașul susține că jocul este unul special doar datorită faptului că este o semifinală a Cupei României, nu și pentru că o va înfrunta pe fosta sa echipă. ”Meciul acesta este un prilej bun de a mă întâlni cu foștii mei colegi. E un meci special doar prin faptul că este o semifinală din Cupa României. Este prima pentru mine. Nu am ajuns niciodată într-o fază atât de avansată a Cupei României. Nu e un meci special datorită faptului că am jucat la Gaz Metan. Indiferent de ce adversar am fi întâlnit, aș fi dat totul pe teren, aș fi avut aceeași ambiție și aceeași determinare să câștig meciul”, a afirmat Danci.
Bilete pentru întâlnirea dintre FC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș vor mai putea fi achiziționate astăzi, de la casele Stadionului Municipal.