Numai anul trecut, trei medici au plecat la muncă în străinătate, iar alte trei cadre medicale şi-au luat concediu fără plată pe o perioadă de un an. Medicii au fost înlocuiţi, dar ocuparea celorlalte trei posturi vacante nu este posibilă decât parţial. „A fost vorba despre două asistente şi un medic, căruia i-a fost ocupat postul, iar posturile de asistenţi au fost ocupate pe sferturi de normă. Am încercat să facem tot posibilul să nu rămânem fără oameni“, afirmă Ovidiu Luca, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu. Postul de asistent şef va fi scos din nou la concurs în data de 27 februarie, după ce ultima dată nu s-a prezentat nimeni. Potenţialii candidaţi trebuie să aibă calificarea de asistent medical principal şi un curs de perfecţionare în domeniul managementului sanitar. Dacă nici în februarie postul nu va fi ocupat, actualul interimar rămâne pe post pentru alte şase luni, atunci când legea permite organizarea unui alt concurs.
Costuri mari
Nici la capitolul dotări, Serviciul de Ambulanţă nu stă mai bine. Cele mai vechi maşini folosite de medicii sibieni datează din 2001, iar şapte ar trebui casate. Anul trecut au fost aduse patru ambulanţe noi prin intermediul programului naţional de înnoire a parcului auto. Pe lângă acestea, ar mai fi nevoie de încă cinci, pentru ca activitatea să se desfăşoare normal. Totodată, pentru reducerea costurilor de întreţinere a autospecialelor, Serviciul a achiziţionat pentru atelierul mecanic un elevator, o maşină de jantat, una de echilibrat şi un compresor pentru efectuarea micilor reparaţii şi a schimburilor de pneuri. Astfel, în 2012, costurile cu piesele de schimb în atelierul propriu se ridică la 123.800 de lei, comparativ cu 151.700 de lei în 2011. În schimb, costurile de reparaţii, întreţinere şi ITP au crescut cu peste 8.000 de lei, din cauza autospecialelor noi, în garanţie, ale căror verificări trebuie făcute la reprezentanţă. Ambulanţele sibiene au răspuns, anul trecut, la peste 41.000 de solicitări, parcurgând 995.000 de kilometri.