Clădirea, pe frontispiciul căreia se menționează faptul că, pe 25 iunie 1894, aici s-a născut Hermann Oberth, „părintele zborului spațial” adăpostește 8 saloane, 4 cabinete medicale, două săli de tratament și o sală de intervenții.
Foto: Mesagerul de Sibiu
După ce a treecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, pavilionul va putea oferi condiții optime de cazare și tratament pentru 26 de pacienți, dintre care 25 în regim de spitalizare permanentă și unul în regim de spitalizare de zi.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Pe lângă lucrările de reabilitare, amenajare interioară și eficientizare termică, am reușit să creem pacienților și personalului angajat noi facilități: instalație de climatizare, platformă elevatoare pentru persoanele cu dizabilități, sistem de comunicație pacient-asistent, toalete în fiecare salon, sisteme de securitate și alarmare la incendiu” a declarat într-o conferință de presă Daniela Câmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.
Valoarea investiției se ridică la suma de 3,58 milioane de lei (fără TVA), din care 2,54 milioane sunt fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, 561,8 mii lei contribuția Consiliului Județean Sibiu și 476,5 mii lei alocate prin Agenda de Sănătate a Municipiului Sibiu.
Lucrările au vizat înlocuirea acoperișului, a tâmplăriei interioare și exterioar, aplicarea de tencuieli speciale la exterior, finisaje conforme normelor medicale la interior (podea și tapet din PVC tratat împotriva microbilor și bactreriilor), instalații noi de încălzire, apă, canalizare și electricitate.
„Prin toate investițiile pe care le realizăm, urmărim să reducem consumul de energie primară, fie că ne referim la gazul metan sau la energia electrică furnizate prin rețelele publice. Clădirea Secției Clinice Dermato-Venerologie va consuma cu 30% mai puțină energie din aceste surse covenționale, iar 16% din necesar va proveni din surse regenerabile” a mai spus Daniela Câmpean.
Adresabilitatea secției dermatologie-venerologie este una ridicată, printre pacienți numărându-sepersoane atât din județul Sibiu cât și din județele Brașov, Alba și Vâlcea.